10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Educaţiei s-a întâlnit cu reprezentanţii Federaţiei Spiru Haret

Ministrul Educaţiei s-a întâlnit cu reprezentanţii Federaţiei Spiru Haret

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, s-a întâlnit astăzi, la Iaşi, cu reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret", cu care a avut o primă discuţie în care a fost stabilit calendarul întâlnirilor de săptămâna viitoare.

Gheorghe Izvoranu, liderul Federaţiei "Spiru Haret", a declarat pentru Mediafax că această primă întâlnire a fost una „amicală”, urmând ca săptămâna viitoare, la început, să aibă o discuţie informală, iar apoi să se stabilească calendarul negocierilor.

„Nu discutăm doar probleme salariale. Chiar dacă am participat la negocierile privind proiectele de legi, după publicarea lor pe site-ul ministerului am mai primit sugestii din teritoriu pentru modificarea acestora. Toate aceste modificări primite din teritoriu, inclusiv discuţiile legate de salarii, vor avea loc săptămâna viitoare în cadrul negocierilor”, a precizat Izvoranu.

Cu o zi în urmă, Federaţia îi cerea preşedintelui Traian Băsescu să medieze conflictul cu ministrul Educaţiei şi cu Guvernul.

Într-un domunicat de presă, Federaţia "Spiru Haret" prezenta cinci motive care au stat la baza declanşării conflictului.

Astfel, sindicatele acuză pasivitatea Guvernului şi Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte negocierea creşterilor salariale prevăzute pentru 2008 – în condiţiile în care, în şedinţă comună a Comisiilor de Învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 31.10.2007, s-a pus în vedere Ministerului Educaţiei să finalizeze negocierile cu federaţiile sindicale cu privire la creşterile salariale din învăţământ pentru anul viitor până la momentul intrării Legii bugetului de stat pe anul 2008 în dezbaterea Parlamentului – aspect total ignorat de ministerul în cauză.

Totodată, Federaţia acuză lipsa de reacţie întrucât nici Guvernul şi nici Ministerul nu au răspuns numeroaselor solicitări scrise şi scrisorilor transmise de organizaţie pe problema creşterilor salariale din învăţământ, a promovării personalului nedidactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ pe grade/trepte profesionale (independent de existenţa unui post vacant de natura celui pe care sunt încadraţi) şi a acordării unor sporuri specifice activităţii desfăşurate de aceste categorii de salariaţi din învăţământ.

"Spiru Haret" acuză modul discriminatoriu în care au fost acordate tichetele cadou pentru personalul din învăţământ la nivelul ţării, precum şi problemele apărute în ceea ce priveşte plata premiului anual (al treisprezecelea salariu).

Conducerea Federaţiei mai acuză "desconsiderarea totală a partenerilor de dialog şi încălcarea regulilor elementare ale dialogului social de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin: emiterea de acte administrative cu caracter normativ fără consultarea partenerilor de dialog; modificarea actelor după discutarea acestora cu partenerii de dialog; nerespectarea termenelor şi condiţiilor impuse de lege şi contractul colectiv de muncă".

În comunicat se precizează că, "pentru motivele de mai sus şi faţă de dispoziţiile Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 261/20007, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ «Spiru Haret» consideră declanşat conflictul de muncă".

Conducerea organizaţiei sindicale adaugă că solicitarea adresată preşedintelui nu are motivaţie politică, aşa cum s-ar putea interpreta, ci urmăreşte exclusiv reprezentarea intereselor salariaţilor din învăţământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS