20.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarea Baltică: Accident soldat cu doi morţi şi un rănit

Marea Baltică: Accident soldat cu doi morţi şi un rănit

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi o alta a fost grav rănită ieri seara în urma unui incident în care a fost implicată o barcă de salvare aparţinând unei nave de transport aflată în Marea Baltică, informează site-ul pr-inside.com. Accidentul s-a petrecut pe ambarcaţiunea "MSC India", înregistrată în Panama. "O barcă de salvare cu trei persoane la bord a căzut de pe navă, de la o înălţime de câţiva metri, iar doi dintre pasageri au leşinat imediat după impact", a declarat Mathias Hansson, purtător de cuvânt al salvamarilor. Două dintre persoanele aflate în barcă erau de origine indiană, iar a treia era originară din Pakistan. Cauzele producerii acestui accident rămân necunoscute. Victimele au fost transportate de urgenţă la un spitalului din oraşul suedez Karlskrona. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Madeleine Flood, a anunţat că una dintre persoane decedase înainte să ajungă la spital, iar a doua victimă a murit în timpul operaţiei. Starea celei de-a treia persoane este gravă, dar stabilă, a mai precizat Flood.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS