7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânca vinovată pentru uciderea unei italience cu umbrela a fost condamnată la 16 ani de închisoare

Românca vinovată pentru uciderea unei italience cu umbrela a fost condamnată la 16 ani de închisoare

Românca Doina Matei, acuzată că a ucis în luna aprilie o italiancă, a fost condamnată în Italia la o pedeapsă de 16 ani de închisoare. Românca i-a înfipt italiencei o umbrelă în ochi, după o dispută izbucnită în staţia Termini a metroului din Roma.

Iniţial, procurorii au cerut o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pentru omor calificat. Judecătorul de la Tribunalul din Roma a stabilit însă că este vorba de ucidere din culpă şi a fixat condamnarea la 16 ani de închisoare. Pe tot parcursul anchetei, Doina Matei a susţinut că nu a vrut să o ucidă pe italiancă şi că totul a fost un incident nefericit.

Părinţii Vanessei Russo au declarat că se aşteptau la o pedeapsă mai mare, dar sunt mulţumiţi că s-a făcut dreptate.

În aprilie, românca s-a certat în metrou cu victima, dupa care i-a înfipt umbrela în ochi. După incident, Doina Matei şi o prietenă care o însoţea au fugit. Vanessa Russo a fost transportată la spital, unde a murit a doua zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS