17.2 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSM şi-a dat acordul pentru arestarea a doi procurori

CSM şi-a dat acordul pentru arestarea a doi procurori

Secţia de procurori a CSM a avizat aseară cererea DNA privind arestarea preventivă a doi dintre procurorii învinuiţi în dosarul fraudării concursului pentru şefia unor parchete. Pentru că acţiunea penală împotriva lor a fost pusă în mişcare, cei doi procurori acuzaţi de trafic de influenţă au fost suspendaţi din funcţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

După şase ore de dezbateri, membrii Secţiei Procurori din cadrul CSM au dat curs cererii înaintată de DNA pentru a permite arestarea preventivă a procurorilor. Vizaţi de această cerere sunt Gheorghe Dumitru, procuror la Parchetul Curţii de Apel Piteşti şi Eugen Cojocaru, procuror la Parchetul General şi membru suplenat în comisia de examinare.

Gheorghe Dumitru este în prezent reţinut la DNA, în baza unei ordonanţe care expiră în această dimineaţă la ora 11.00.

Iniţial, membrii CSM aprobaseră doar reţinerea lui Gheorghe Dumitru. În cazul lui Eugen Cojocaru nu fusese întrunit numărul de voturi necesar. Acest lucru a stârnit reacţii aprinse în conducerea parchetelor. "Faptul că patru din şase membri s-au abţinut – într-un fel sau altul – şi nu au dat aviz pentru reţinerea unui procuror, arată faptul că secţia e nefuncţională. Mi se pare că s-a creat un privilegiu în plus procurorilor care sunt cercetaţi pentru aceste fapte de corupţie", a spus Laura Codruţa Kovesi.

Tot ieri, procurorii DNA l-au reţinut şi pe notarul Gheorghe Bucur, fost procuror la instanţa supremă şi fost membru CSM, acuzat că a intermediat mita între candidatul de la Piteşti şi procurorul care făcea parte din comisia de examinare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS