21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎPS Daniel, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

ÎPS Daniel, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

În urma votului din cel de-al doilea tur de scrutin, ÎPS Daniel a fost ales noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române cu 95 de voturi, faţă de numai 69 primite de Bartolomeu Anania.

Biserica Ortodoxă Română a ales astăzi, pe cel de-al şaselea Patriarh, după 41 de zile de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist. Mitropoliţii Daniel şi Bartolomeu, ca şi episcopul de Harghita şi Covasna Ioan au fost cei trei candidaţi la scaunul patriarhal desemnaţi în şedinţa Sfântului Sinod al BOR, după ce mitropoliţii Teofan şi Laurenţiu s-au retras din cursă.
În primul tur, scorul a fost 80 de voturi în favoarea lui Daniel Ciobotea, 62 de voturi pentru Bartolomeu Anania, iar Ioan, episcopul de Covasna, a obţinut 18 voturi, potrivit unor surse din interiorul BOR.

Înalt Prea Sfinţitul Daniel este considerat drept omul care ar putea aduce o modernizare a Bisericii, aşa cum a făcut-o şi în cei 17 ani de când a preluat conducerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Pentru susţinerea Bisericii Ortodoxe, dar şi a misiunilor filantropice, Daniel a ştiut să facă afaceri profitabile. A început cu o fabrică de lumânări şi s-a extins într-un centru expoziţional şi de conferinţe în Iaşi, un ocol silvic la mănăstirea Neamţ, o tipografie, dar şi activităţi turistice în zonă.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei are 600 de angajaţi numai în centrul administrativ, iar în toată arhiepiscopia Iaşilor numărul lor depăşeşte 3.000. "Multitudinea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de MMB după 90 nu ar fi fost posibilă fără munca, dragostea biserică şi curajul vizionar al mitropolitului Daniel", spune Constantin Sturzu, purtător de cuvânt la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Mass media l-a numit mogul de presă, pentru că mitropolia pe care o conduce deţine un ziar, un post radio şi are chiar o licenţă de televiziune. Apropiaţii spun însă că Daniel a intuit nevoile bisericii şi a înţeles că aşa poate promova mai bine valorile ortodoxiei.
Postul de radio acoperă 75% din teritoriul ţării şi are 26 de staţii. Este cea mai importantă reţea media ortodoxă din lume, spun cei care lucrează acolo. "Nu e o afacere, e o investiţie a bisericii ortodoxe române, pentru a fi un radio pentru sufletul ascultătorilor şi nu e o investiţie din care se aşteaptă un profit imediat, în plan lumesc, ci se aşteaptă, în primul rând, mântuirea cât mai multora dintre ascultătorii noştri", spune Ciprian Apetrei, director Radio Trinitas.
Institutul Cultural-Misionar Trinitas mai are o editură şi un magazin virtual on-line. Profitul merge în numeroase proiecte filantropice sau sociale. La ora actuală, sunt 12 birouri de asistenţă socială în arhiepiscopia Iaşilor, din 2003 s-a înfiinţat fundaţia Solidaritate şi speranţă, care actualmente are şapte filiale în trei judeţe ale arhiepiscopiei.
"ÎPS este un om cu capacitate de muncă extraordinară, un profesor de teologie şi, în acelaşi timp, un monah care a căutat, prin activitatea pe care o desfăşoară la mitropolia Iaşilor să facă o legătură între spiritualitate, teologie şi prezenţa bisericii în societate", spune Nicolae Dascălu, director Institutul Cultural-Misionar Trinitas.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS