15.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe răceşte vremea în toată ţara

Se răceşte vremea în toată ţara

Vremea se va răci în toată ţara, începând de miercuri, când se vor înregistra precipitaţii care pot depăşi izolat 50 litri/mp, iar vântul va prezenta intensificări, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Marţi va fi ceva mai cald, însă de marţi seara vremea se va răci în jumătatea de vest a ţării, unde vor cădea precipitaţii, urmând ca de miercuri această instabilitate atmosferică să cuprindă întreg teritoriul ţării.
Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. Cantităţile de precipitaţii nu vor ieşi din tiparul celor obişnuite, cu o medie de 20-25 litri/mp, iar în zonele montane se poate ajunge până la 50 litri/mp. Izolat, cantităţile acestea pot deveni periculoase, mai ales dacă aceste fenomene sunt completate şi de intensificări ale vântului.
În ceea ce priveşte cea de a doua jumătate a săptămânii, meteorologii anunţă menţinerea tendinţei de răcire a vremii, cu înnorări temporare pe întreg teritoriul ţării şi intensificări ale vântului.
Temperaturile se vor situa marţi între 20 şi 28 de grade în timpul zilei, respectiv între 8 şi 18 grade în timpul nopţii. Miercuri, maximele se vor încadra între 13 şi 28 de grade, cu cele mai scăzute temperaturi în vestul ţării, iar minimele se vor situa între trei şi 17 grade. Începând de joi, temperaturile nu vor depăşi 22 de grade, minimele fiind cuprinse, noaptea, între 4 şi 12 grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS