19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZece milioane de euro, premiul la Loto 6/49

Zece milioane de euro, premiul la Loto 6/49

Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române, de zece milioane de euro, va fi pus din nou în joc mâine, când va avea loc extragerea Loto 6/49. Tragerea Loto de din 26 august va fi supervizată de observatori din partea producătorilor de echipamente şi soft cu care Compania Naţională "Loteria Română" lucrează, informează Mediafax.
Într-o conferinţă de presă organizată ieri, preşedintele instituţiei, Liliana Ghervasuc, preciza că, astfel, jurnaliştii interesaţi de detaliile tehnice le vor afla chiar de la cei care au produs aparatura şi software-ul, dar şi că prin această iniţiativă "se vor spulbera toate scenariile legate de posibilele fraude la tragerile loto". "Am auzit diverse scenarii: că bilele sunt injectate cu heliu, că bilele din autosuflantă sunt încălzite. Veţi putea vorbi cu reprezentanţii producătorilor şi veţi afla tot ce doriţi", a spus Ghervasuc, care a dezminţit categoric orice astfel de scenariu şi a subliniat că jocul "este guvernat de hazard".
Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Liliana Ghervasuc a evitat să se pronunţe asupra legalităţii demersului postului de televiziune OTV, care organizează "un bilet colectiv", susţinând că există instituţii ale statului care au datoria să intervină în astfel de cazuri dacă ceva este în neregulă. Şefa Loteriei a spus că, în cazul în care biletul colectiv, în valoare de 137.000 de euro, va fi jucat şi va fi câştigător, cel care se va prezenta cu biletul va încasa câştigul. "Ce se întâmplă apoi nu mai este problema noastră", a conchis Ghervasuc.
Un top trei al celor mai mari câştiguri la Loto 6/49 se prezintă astfel: 1 ianuarie 2006 – 17.730.355,67 de lei, premiu câştigat de un colectiv de jucători din Bucureşti; 5 iunie 2005 – 17.381.610,04 lei, premiu câştigat de un jucător din Galaţi; 18 iunie 2006 – 14.712.583,31 lei, premiu câştigat de un jucător din judeţul Harghita.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS