22.3 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIncendiu în Parcul Naţional Cozia

Incendiu în Parcul Naţional Cozia

Aproximativ 100 de persoane, pompieri, angajaţi ai Ocoalelor Silvice, oameni de la Releul de transmisiuni radio şi TV şi localnici din zonă, intervin să stingă un incendiu care a izbucnit, marţi, în Parcul Naţional Cozia, din judeţul Vâlcea, la cota 1.600. Incendiul a izbucnit, ieri, pe vârful Cozia, în jurul orelor 13.20. „Am intervenit cu aproximativ 100 de oameni şi am reuşit aseară să îl localizăm şi să îl stingem în jurul orelor 19.00 cu ajutorul pompierilor. A ars vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, iarbă uscată, fără să se extindă în pădure. Din cauza terenului accidentat în zonă s-a intervenit cu mături, lopeţi şi bidoane cu apă. Din cauza vântului puternic focul s-a reaprins aseară în jurul orelor 23.00. În prezent, pe vârful Cozia, focul arde mocnit şi e localizat. Încercăm să îl stingem, dar avem probleme din cauza vântului care bate foarte tare”, a declarat Pavel Prundurel, directorul Parcului Naţional Cozia. În urma primelor verificări făcute de pompieri s-a constatat că vegetaţia din Parcul Naţional Cozia a luat foc de la căldură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS