Gongul bate ora nouă a dimineţii. Afară, soare. Căldura se instalează încet, încet. Apa din bazin nu este rece. Soarele se oglindeşte în ea încă de la ora răsăritului. Lecţia de înot poate începe.
Rucsacurile cu echipament sunt puşi în vestiare. Hainele sunt aruncate care încotro, căci nerăbdarea îşi face simţită prezenţa. Apa atât de albastră din bazin le face cu ochiul învăţăceilor. Încă de la începutul vacanţei şi-au făcut planuri mari: vor să înveţe să înoate, pentru ca la mare să nu mai împartă bucăţica aceea de apă cu prichindeii nudişti, dotaţi cu lopăţele şi forme de nisip. Vor putea să se descotorosescă şi de colacul acela nesuferit, care îi zgâria deseori pe burtică. Vor avea curaj să se aventureze fără el în apă, după ce vor termina cele zece şedinţe de la şcoala de vară de înot. Nerăbdarea creşte cu fiecare secundă, aşa că fluierul antrenorului este primit cu cea mai mare bucurie. Ţipetele de veselie tind să acopere indicaţiile profesorului Cristian Corneanu, care vine să mai domolească elanul celor mici. „Întâi vom face câteva exerciţii de încălzire“. Deşi vizibil deranjaţi, copiii execută cu toată seriozitatea de care sunt capabili exerciţiile propuse. În sfârşit, după câteva momente de încălzire, se avântă în bazinul cel mic. Din nou, vacarmul se declaşează. Intervenţia antrenorului se pierde undeva. Doar fluierul îl mai poate ajuta astăzi pe cel care practică această meserie de mai bine de 40 de ani. Prima indicaţie se face auzită: „Luaţi-vă plutele!“. Toată lumea se conformează. E drept că undeva în partea stângă a bazinului, un năzdrăvan găseşte de cuviinţă să declare război unui coleg. Plutele din burete se transformă pentru câteva secunde în arme de luptă. În ajutor le vine şi ploaia de stropi. Lupta se încheie repede, căci fluierul antrenorului îi viza direct. Îl însoţeşte şi o mustrare binemeritată. De pe margine părinţii susţin atitudinea profesorului. Spiritele se calmează, cel puţin în acea tabără.
Colţul timizilor
Se traversează bazinul. Întâi fetele, apoi băieţii. Nerăbdători, cei din urmă pornesc cu mult înainte ca semnalul profesorului să se facă auzit. Motiv care generează alt moment de încurcătură. Vacarmul se naşte. Doar într-un colţ al bazinului liniştea pare să nu fie perturbată. O fetiţă timidă îşi ţine tatăl de mâini. Nu vrea să se desprindă cu nici un chip de el, aşa că în fiecare dimineaţă tatăl ia lecţii de înot, chiar dacă acesta nu-i este deloc străin.
„Am încercat s-o conving să participe la fel ca şi ceilalţi copii la lecţie. Dar a fost imposibil. Am plătit cursul, aşa că nu am ce face, particip de voie, de nevoie, la lecţii“, povesteşte tatăl, uşor stânjenit de situaţie.
Galeria celor timizi este completată de un băieţel care nu se poate nici el desprinde de părintele său. Mânuţele se încăpăţânează să se agaţe de palmele solide ale tatălui. Apa îl sperie cumplit şi ar da orice să-şi înfrângă această teamă, care îl va condamna, în cazul în care nu va reuşi s-o învingă, să-şi petreacă concediul la malul mării, alături de prichindeii imposibili, care plâng de fiecare dată când un val îi loveşte peste picioruşe sau când cineva se apropie de ei.
Acest gând nu-i place, aşa că-şi promite încă o dată că se va întâlni din nou, cu el însuşi, diseară, înainte de culcare, şi va sta din nou de vorbă cu imaginea sa din oglindă.
Cu siguranţă va reuşi să învingă teama şi poate că mâine va lua prima lecţie adevărată de înot
