16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateJurnalist polonez condamnat la închisoare pentru calomnie

Jurnalist polonez condamnat la închisoare pentru calomnie

Organizaţia "Reporteri fără frontiere" condamnă încarcerarea jurnalistului polonez Andrzej Marek, redactor-şef al săptămânalului regional "Wiesci Polickie", care a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru calomnie, informează site-ul oficial, Rsf.org.
Andrzej Marek a publicat, în februarie 2001, un articol intitulat "Promovarea 'tunului'" în care denunţa corupţia unui funcţionar din oraşul polonez Police. În noiembrie 2003, el a fost condamnat la o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare pentru calomnie, condiţionată de prezentarea de scuze publice funcţionarului. Jurnalistul Andrzej Marek a refuzat să-şi ceară scuze.
Preşedintele Poloniei a anunţat că va semna o graţiere a ziaristului, dar procedura a fost suspendată în septembrie 2004.
Andrzej Marek a anunţat ieri că va depune un recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg pentru că toate mijloacele interne au fost epuizate.
""Reporteri fără frontiere" îşi exprimă dezamăgirea pentru că este nevoită să facă din nou apel la autorităţile poloneze pentru a nu-l încarcera pe jurnalistul Andrzej Marek, al cărui transfer la închisoarea Szczecin urmează să aibă loc pe data de 29 iunie", se arată, într-o luare de poziţie, a organizaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS