19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateHuliganilor le-ar putea fi interzis accesul pe stadioane până la trei ani

Huliganilor le-ar putea fi interzis accesul pe stadioane până la trei ani

Senatorii au adoptat astăzi propunerea legislativă aparţinând deputatul PRM Dumitru Dragomir privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, care prevede interzicerea accesului pe stadioane celor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, informează NewsIn. Mai mult decât atât, legea prevede că măsura interzicerii accesului pe stadion este luată de instanţă pe o perioadă de la trei luni până la trei ani, chiar şi în condiţiile în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. În plus, interzicerea accesului la competiţiile sportive poate fi luată în mod provizoriu de procuror sau de instanţă în cursul judecăţii. În cazul în care procurorul, după începerea urmăririi penale, consideră că este necesară aplicarea măsurii de siguranţă a interzicerii accesului la competiţi sportive, va lua această măsură în mod provizoriu, prin ordonanţă, pe o durată de cel mult 180 de zile. Actele de violenţă ale suporterilor vor fi sancţionate cu amenzi de la 500 la 1.500 lei sau prestarea a 100-300 de ore de muncă în folosul comunităţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU