24.3 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMilitari români, francezi şi belgieni se instruiesc împreună în cadrul exerciţiului "CARPATINA 2007"

Militari români, francezi şi belgieni se instruiesc împreună în cadrul exerciţiului „CARPATINA 2007”

200 de militari români din Batalionul 55 Rachete şi Artilerie Antiaeriană din Dej şi 120 de militari din cadrul unui detaşament franco-belgian de rachete antiaeriene vor desfăşura un exerciţiu de instruire în comun, în perioada 20-26 iunie, în Poligonul Capu Midia din judeţul Constanţa.
În cadrul exerciţiului, organizat de Statul Major al Forţelor Terestre, se vor executa trageri de luptă cu rachete sol-aer Mistral şi cu patru baterii de artilerie antiaeriană Oerlikon.
Va avea loc şi un schimb de experienţă pe teme privind modalităţile de instruire în unităţile de artilerie antiaeriană din Franţa şi în cele din România, de evaluare a tragerilor de instrucţie şi de luptă cu complexul antiaerian Mistral şi de realizare a interoperabilităţii între complexele antiaeriene ale armatei franceze şi cele ale armatei române.
Ziua Distinşilor Vizitatori se va desfăşura pe data de 24 iunie, în program fiind prevăzute executarea tragerilor de luptă cu baterii de artilerie antiaeriană Oerlikon şi cu rachete antiaeriene Mistral.
O delegaţie franceză şi una română vor depune coroane de flori, pentru a cinsti memoria ostaşilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, în cadrul unei ceremonii militare care va avea loc la Careul Francez din Cimitirul Militar din Constanţa, în după-amiaza zilei de 24 iunie, începând cu ora 15.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS