Știri de ultima orăActualitateBăsescu a înapoiat Parlamentului Legea medicinei sportive

Băsescu a înapoiat Parlamentului Legea medicinei sportive

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis astăzi Parlamentului României o cerere de reexaminare a Legii privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului consideră că formularea actuală a textului articolului 12 lit. A pct. c) nu este adecvată. Potrivit articolului 12 lit. A pct. c), între atribuţiile generale ale medicului de medicină sportivă intra si acelea de a propune echipa tehnică, respectiv antrenor şi angajator, precum si aceea de a schimba tipul de antrenament, tipul de recuperare şi de refacere, determinat de starea de sănătate a sportivului. Preşedintele Traian Băsescu semnalează că nu intră în atribuţiile medicului de medicină sportivă propunerea antrenorului unei echipe sau, mai mult, a angajatorului. De asemenea, Preşedintele susţine că „textul trebuie să distingă astfel încât activităţile de recuperare şi de refacere ale sportivului să rămână exclusiv în sarcina medicului, nu doar ca acesta să le propună şi antrenorul să decidă”. Tot astfel, arată preşedintele ţării, tipul de antrenament trebuie să reprezinte responsabilitatea exclusivă a antrenorului, sarcina medicului fiind doar cea de a consilia echipa tehnică, voluntar sau la cererea acesteia, în privinţa rezistenţei sportivului la anumite tipuri specifice de efort.
Preşedintele României apreciază că legea conţine elemente ce pot da naştere unor confuzii deoarece textul prevede că îmbunătăţirea tipului de activitate fizică a sportivului, deci stabilirea elementelor antrenamentului, este în sarcina medicului şi nu în cea a antrenorului. În acest context, şeful statului propune ca prevederea art. 12 lit. A pct. d) să fie reformulată în sensul consilierii de catre medic a echipei tehnice, voluntar sau la cerere, pentru îmbunătăţirea tipului de activitate fizică a sportivului.
„Legea trimisă spre promulgare constituie un puternic mijloc de susţinere a sportului de performanţă, prin acordarea posibilităţii cabinetelor de medicină sportivă de a încheia contracte cu casele de asigurări sociale de sănătate”, arată preşedintele Băsescu, susţinând întărirea acestei norme prin prevederea stabilirii unui pachet minimal de servicii şi tratamente la care să aibă acces medicii de medicină sportivă, în relaţia cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Această dispozitie, susţine preşedintele ţării, este importantă în special în cazul medicamentelor restricţionate.
De asemenea, şeful statului consideră necesară stabilirea unui for decizional pentru soluţionarea litigiilor diagnostice. Ca şi în cazul celorlalte specialităţi medicale, arată preşedintele Băsescu, “statutul medicilor de medicină sportivă ar trebui elaborat de către aceşti medici, potrivit principiului autonomiei profesionale, urmând ca ministrul sănătăţii publice doar să avizeze acest statut”.
Preşedintele a solicitat reexaminarea acestei legi, în sensul eliminării neclarităţilor semnalate, urmând ca Parlamentul să decidă forma finală a legii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS