Stand-up comedy purtând semnătura trupei Deko, de fapt, spectacole de bar, cu comedianţi, urmaşi de seamă ai lui Seinfeld în varianta românească.
Claudiu Teohari sau, mai simplu, Teo, Viorel Dragu, zis Vio, şi nu în ultimul rând Costel sau Constantin Bojog sunt băieţii care fac show în baruri. Sunt de fapt trupa Deko. Teo, bucureşteanul, „născut-crescut“ în Bucureşti, se descrie drept „un fost copywriter“ care „vorbeşte cu umor negru şi sec despre mărunţişurile din viaţa de zi cu zi, disecând diversele automatisme de comportament şi stereotipii“, de fapt, intelectualul trupei, un om ce-ţi pare inepuizabil, şi colegul său, cel de vreo doi metri, un frate mai mic de-al lui Ghiţă Mureşan, cel care vorbeşte mult şi repede, dar nu şi prost, l-au cooptat pe Costel, student în anul cinci la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, de altfel „una dintre potenţialele mândrii ale municipiului Bacău“, care „tinde să devină puţin mai cunoscut decât pista de carting a lui Sechelariu“ şi au format Deko. Trupa, care a declarat „Zero compromisuri“, „Zero formalităţi“ şi care a dat frâu liber limbajului necenzurat, glumelor mai puţin ortodoxe, a poposit la sfârşitul săptămânii trecute şi în Craiova.
De la problemele existenţiale, la Junimea de azi
Amestec hilar de National Geograhic Channel, Discovery, Cartoon Network şi Spice Platinum, aşa s-a vrut a fi discursul lui Costel, băiatul din anul cinci de la Calculatoare, care, deşi este, nu pare a fi nici pe departe viitorul inginer al României prospere. Moldovean la origine, a adus cu el ceva din accentul acela specific, accent de care moldovencele se descotorosesc cel mai repede, căci, dacă la gară fetele aruncă în doară propoziţii de genul „Mămică, tăticule, te pup“, cu vizibile accente, completând atmosfera cu câteva lacrimi stoarse în grabă şi cu fraternizări din partea mamei „Mămică, ce te faci? Văleu!!“ şi cu ecouri din partea tinerelor, de genul „Văleu“, în vreme ce tatăl trăgând tacticos din ţigară le aruncă un sfat ca într-o doară: „Să mănânci“, totul se schimbă când trenul se pune în mişcare. Adio, accent moldovenesc.
Şi dacă sala s-a încălzit gustând aceste glume, vine rândul „Zero ştirilor inutile“, purtând semnătura lui Costel: „Cică Doina Melinte a fost jefuită de doi puşti. I-au luat genata cu 850 de milioane şi au fugit. Vorbim de Doina Melinte, olimpică la sprint. Cum să-i lase să scape? Chiar dacă aveai pantofi cu toc. Îi dădeai jos. Fugeai după ei. E vorba de 850 de milioane“. Şi apoi altă ştire şi alt comentariu. „Bin Laden o consideră pe Withney Houston, cea mai sexy femeie de pe pământ… Ei bine, dacă o preferă pe Withney, asta este soluţia la pace“. Va fi folosită drept momeală de către soldaţii americani, trimisă fiind în prima linie, doar, doar l-or prinde, căci una este Whitney. Şi dacă „Zero ştirile“ au distrat, e rândul altor teme să fie abordate. Sforăitul, mahmureala şi a ei poveste: „Când eram student şi sunau părinţii pe la 12.00, te întrebau: «Dormi?» Singurul lucru pe care nu-l spuneai era acela: «Nu. Dădeam cu aspiratorul». Habar nu aveai cu cine vorbeşti la telefon. Erai mahmur: «Cine-i la telefon? Mamă, tu eşti?» şi inevitabilul răspuns: «Nu, sunt la
cursuri». Eşti buimac. De aceea se organizează flagranturi noaptea, când dorm infractorii. «Stai, poliţia!». «Da, drogurile sunt acolo, în dreapta sertarului»“. Şi din nou hohote de râs. Fotbalul, problemele existenţiale, dar şi celebrul cuplu Andreea Marin -Ştefan Bănică Jr. şi poveştile lui Costel legate de aceste subiecte vin să încălzească atmosfera. Şi spre final o invitaţie la o călătorie în timpul Junimii, cu elemente moderne. „Astăzi se folosesc prescurtările Oli, Schumi şi cine ştie câte altele. Imaginaţi-vă cum s-ar fi vorbit pe vremea Junimii dacă se foloseau prescurtările. «Auzi, Emi o arde aiurea. I.L. Ca şi Cre sunt bine. Parcă erau cu Vero»“. Din nou ropote de aplauze susţinute de hohote de râs.
Show de zile mari
Vio cu accentul său uşor moldovenesc şi aerul inofensiv repovesteşte, reinventează diverse „faze celebre“ ale istoriei zbuciumate (cuplul Mircea-Baiazid, unul dintre preferatele sale). Istoria îl inspiră, religia le fel şi nu-i dau pace întrebări de genul „De unde venim? Există Dumnezeu“. Pe de altă parte, Teo pune într-o lumină uşor ironică, cu un aer sincer mirat, de parcă atunci ar fi descoperit mărunţişurile vieţii de zi cu zi, automatismele de comportament de care vorbeşte în stilul caracteristic.
De fapt, o seară puţin altfel cu glume bune, un show apreciat, un spectacol fără inhibiţii, fără cenzură, pur şi simplu despre viaţă.
