De la schite si machete cu blocuri, scoli si locuri de joaca pâna la „cutiile“ gri si neprimitoare din mai toate cartierele de azi, drumul catre urbanizare a avut in anii comunismului mai multe coborâsuri decât suisuri si a cotit-o si spre forme violente. Unul dintre exemplele semnificative de urbanizare excesiva este cartierul Craiovita Noua.
Pe la mijlocul veacului trecut, Craiova avea aspectul unui oras semiagrar, cu canalizare si apa curenta in perimetre limitate, cu strazi principale si ulite inguste de mahala. Pentru un oras cu peste 84.000 de locuitori si cu tendinte evidente de expansiune, Cetatea Banilor avea nevoie de locuinte in care sa se mute taranii „orasenizati“ de partid, ce lucrau pe platformele industriale. Moda europeana de dupa cel de-al doilea razboi mondial, când locuintele colective erau puse la mare pret, a prins si la edilii craioveni si in scurt timp au aparut pe hârtie cartiere intregi de blocuri proiectate de arhitectii de la Institutul de Proiectare Judetean (IPJ), pe atunci singurii in masura sa-si dea cu parerea despre sistematizarea orasului. Traseul de la ideile puse pe hârtie de specialistii de la IPJ la constructiile rasarite precum ciupercile dupa ploaie in toate punctele cardinale ale orasului la 30 de metri distanta una de cealalta a aratat insa faptul ca, indiferent de administratia care a venit la cârma orasului in timpul regimului comunist, „practica ne omoara“.
Premiul I la urbanism pentru planurile Craiovitei
Unul dintre cele mai noi din oras, cartierul Craiovita Noua s-a vrut a fi un model de urbanizare care trebuia sa serveasca drept exemplu pentru urmatoarele prefaceri ale Baniei.
Constructia primelor blocuri din cartierul muncitoresc de la periferia Craiovei, care se intindea pe 160 de hectare pline de balarii, a inceput in 1971 si a urmat planurile arhitectilor Georgeta si Viorel Voia, pe atunci angajati ai IPJ. Macheta cartierului, finalizata in acelasi an cu inceperea constructiei si laureata cu Premiul national de urbanism, prevedea ridicarea de locuinte suprapuse pentru aproximativ 120.000 de persoane, parcari, scoli, licee, hotel, magazine, saloane de coafura, policlinica, chiar si un parc cu strand in care se puteau practica sporturi nautice, adica tot ceea ce este necesar unui adevarat oras inclus in alt oras. Cei doi specialisti au calculat dotarile de vis ale „oraselului“ atât de exact incât se stia la un moment dat câte scaune sunt necesare la dentist la fiecare mie de locuitori.
Cartierul-dormitor, neterminat si azi
Daca pe hârtie cartierul promitea sa fie unul dintre cele mai reusite ale Craiovei, in practica lucrurile s-au dovedit a sta un pic altfel decât planuisera sotii Voia. Lucrarile din cartier au inceput de la periferia acestuia, zona care fusese prevazuta numai cu blocuri, iar pe parcursul anilor proiectul pentru centrul civic al cartierului, care cuprindea magazinul universal, policlinica, scoli si licee a fost abandonat. Georgeta Voia isi aminteste ca, de la inceputul anilor ’70 pâna in decembrie 1989, autoritatile au amânat mereu lucrarile la zona centrala, preferând sa indeseasca blocurile din jurul acesteia. Nici revolutia nu a rezolvat prea multe dintre problemele celui mai mare cartier al Baniei, iar anul de gratie 2006 i-a gasit pe locuitorii zonei traind intr-un cartier-dormitor, in aproximativ aceleasi conditii ca pe vremea „impuscatului“. „Tovarasii“ de ieri si de azi au fost pesemne de parere ca muncitorimea craioveana care a populat cartierul nu are nevoie de altceva decât de un acoperis deasupra capului.
Craiovita Noua, „copilul“ handicapat al arhitectilor Voia
Esecul arhitectonic reprezentat de Craiovita Noua ii dezgusta si azi pe sotii Voia. Ritmul infernal al lucrarilor (se lucra atât ziua, cât si noaptea, la lumina reflectoarelor), dar si lupta epuizanta contra curentului dusa de arhitecti pentru a diversifica aspectul blocurilor cu pret-plafon care se ridicau in cartier i-au determinat in cele din urma pe cei doi sa renunte la supravegherea constructiei. De la abandonul „copilului“ handicapat, asa cum numeste azi Georgeta Voia cartierul Craiovita Noua, arhitecta nici ca a mai pus piciorul prin zona. Nici craiovenii din clasa muncitoare nu au fost prea incântati de rezultatul planurilor marete de la inceputul anilor ’70, iar cartierul a fost ocolit mult timp. Din datele oferite de Directia Regionala de Statistica Dolj reiese faptul ca in prezent nici jumatate din numarul de locuitori trecut in planurile initiale nu populeaza cartierul Craiovita Noua.
Comertul de butic, la loc de cinste in cartier
Lipsa unui centru civic de care sa se poata bucura locuitorii din cartier prin aplicarea principiului „lasa, ca merge si asa“ a avut efecte dezastruoase asupra aspectului general al cartierului, mai ales in perioada postdecembrista. Din lipsa de altceva, cetatenii Craiovitei au inceput sa improvizeze… tot. Au aparut astfel buticuri pline de chinezarii in statiile de autobuz, iar apartamentele de la parterul blocurilor au fost transformate incet-incet in cabinete medicale, saloane de infrumusetare, magazine si orice altceva mai avea nevoie omul de rând ca sa-l scuteasca de drumuri in cartierele invecinate. Problemele din prezent ale cartierului sunt, in rest, cam aceleasi ca si in celelalte zone ale orasului „ctitorite“ in ultimii 50 de ani. Constructiile trântite uneori atât de aproape una de cealalalta incât poti arunca lejer o privire in dormitorul vecinului au sufocat treptat spatiile verzi, si asa insuficiente, iar „dupa blocurile gri“ (cum bine zice cântecul) locuitorii din Craiovita sunt „imbiati“ cu mirosuri grele emanate de ghenele de gunoi.
