12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBuzatu mai jos, Staicu si mai sus

Buzatu mai jos, Staicu si mai sus

CNVM a recomandat sefilor de la SIF sa caste ochii atunci când iau hotarâri in Consiliul de Administratie. Pentru a treia oara, oficialii de la Bucuresti au cerut conducerii sa modifice hotarârile adoptate la ultima sedinta.


Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anuntat ieri ca a hotarât sa amâne avizarea noii conduceri a Societatii de Investitii Financiare (SIF) 5 Oltenia pâna va primi lamuriri suplimentare din partea Consiliului de Administratie. CNVM a decis sa avizeze doar hotarârea prin care Doru Mihai Lupoae a fost cooptat ca administrator provizoriu in CA, pâna la urmatoarea Adunare Generala a Actionarilor (AGA). Totodata, CA va fi obligat sa se intruneasca din nou, pâna cel târziu pe 27 iunie, pentru a aduce unele modificari hotarârilor luate in sedinta de pe 1 iunie, deoarece acestea nu respecta reglementarile legale in vigoare. In primul rând, CNVM a decis ca hotarârile cu pricina nu respecta art. 143, alin. (1) din Legea nr. 31/1990, deoarece presedintele director general al SIF Oltenia si presedintele comitetului de directie trebuie sa fie una si aceeasi persoana. Or, in precedenta sedinta a CA, presedinte director general a fost numit Dinel Staicu, iar sef al comitetului de directie – Tudor Ciurezu. In consecinta, la viitoarea sedinta, CA trebuie sa aleaga o singura persoana care sa cumuleze toate aceste functii. De asemenea, administratorii nu au respectat nici art. 3, alin. (3) din Statutul SIF Oltenia SA, coroborat cu art. 10 din contractul de societate, prin constituirea celui de-al doilea post de director general adjunct.


De asemenea, CNVM a mai constatat si incompatibilitatea lui Florian Teodor Buzatu, care detine in acelasi timp atât functia de membru in CA, cât si functia de director executiv (director al departamentului management si logistic). Indeplinirea masurilor dispuse va fi supravegheata la sediul SIF Oltenia de catre un reprezentant al CNVM.


Contactat telefonic, Florian Teodor Buzatu a declarat ieri ca in ceea ce il priveste ar exista o solutie pentru evitarea incompatibilitatii, dar ca o va pune pe tapet in sedinta CA de martea viitoare. In ceea ce priveste functiile detinute de Staicu si Ciurezu, CNVM spune ca acestea trebuie indeplinite de una si aceeasi persoana. In consecinta, se poate astepta ca sedinta Consiliului de Administratie de saptamâna viitoare sa se lase cu scântei.


Doua luni de lupte interne


Disputa dintre membrii conducerii a pornit de la decizia actionarilor SIF Oltenia din 29 aprilie, privind modificarea organigramei prin constituirea unui comitet de directie cu atributii executive. Consiliul de Administratie al SIF Oltenia l-a numit, la inceputul lunii iunie, pe Dinel Staicu in functia de presedinte, el urmând sa ocupe si postul de director general, dupa primirea avizului CNVM. Alta decizie adoptata la inceputul lunii de CA a fost eliberarea din functia de presedinte director general a lui Vasile Salapa. Anterior, CA aprobase demisia lui Salapa, pe motive de sanatate, si inlocuirea acestuia cu Margareta Racovita. Totodata, Tudor Ciurezu, vicepresedinte, a fost reconfirmat in functie, el urmând sa ocupe si postul de director general adjunct al societatii, iar Doru Mihai Lupoae a fost cooptat ca administrator provizoriu pe locul ramas vacant dupa demisia lui Ristea Priboi. De asemenea, CA a hotarât mentinerea componentei Comitetului de Directie, stabilita in sedinta din 19 mai, format din Tudor Ciurezu, Florian Teodor Buzatu si Margareta Racovita. La acea data, Racovita fusese aleasa la conducerea Comitetului, insa postul i-a fost atribuit ulterior lui Ciurezu, intrucât CNVM a atras atentia ca Racovita nu indeplineste conditia de experienta de trei ani in domeniul administrarii de investitii sau in domeniul pietei de capital. Mai multe hotarâri adoptate in luna aprilie de actionarii SIF Oltenia referitoare la modificarea modului de administrare si conducere a firmei au fost contestate in instanta de actionari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII