22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReglare de conturi pe banii sinistratilor

Reglare de conturi pe banii sinistratilor

Primarul din Carpen a bagat la inaintare doi constructori cu contracte nelegale, procese-verbale si facturi acceptate la plata, dar a ridicat cea mai mare parte din locuinte cu mâna de lucru gratis.


Strategia primarului Marin Cojocaru a fost simpla: mare parte din banii pe care statul urma sa-i aloce, in perioada septembrie-decembrie 2005, pentru construirea a 13 case pentru sinistratii din Carpen, Dolj, trebuia chitita in propriile buzunare, dupa ce clientii – firmele de constructii – ar fi acceptat sa colaboreze cu primaria prin semnarea de contracte, devize, procese-verbale si prin emiterea de facturi pentru lucrari pe care altii trebuia sa le execute gratis. Prin grija primarului Cojocaru, casele urma sa fie ridicate de persoane fizice – in majoritate viitori proprietari si rudele acestora, de beneficiarii de venit minim garantat, scosi si ei la lopata si zidit de edilul-sef, si, in caz de nevoie, de meseriasi particulari tocmiti tot de primar.


Stefan Ion, administratorul uneia dintre firme, SC Mi-Luna, recunoaste: „Deoarece materialele necesare constructiilor au sosit esalonat si vazând ca se intârzie executarea lucrarilor am solicitat ajutorul primarului Cojocaru de a putea colabora cu satenii, de a primi ajutor, dar asta numai pentru a urgenta construirea caselor, nu pentru a avea Mi-Luna vreun beneficiu“.


Itele incurcate ale unei afaceri in trei


Cojocaru a facut initial o intelegere cu SC Avec Construct Craiova, firma patronata de Corneliu Ion, caruia edilul-sef ii promisese deja 600 de milioane pentru amenajarea sediului primariei, iar firma fusese desemnata pe listele transmise la guvern ca viitor constructor al imobilelor pentru sinistrati.


Primarul Cojocaru l-a cunoscut insa, la sfârsitul lunii septembrie, pe Stefan Ion, administrator la SC Mi-Luna SRL Craiova, care i-a cazut cu tronc, insa si-a dat seama ca nu mai poate renunta la SC Avec Construct, deoarece anuntase deja guvernul ca va lucra cu aceasta. Asa ca, edilul din Carpen a propus o intelegere in trei, dupa cum sustine Stefan Ion, administratorul SC Mi-Luna. SC Avec Construct trebuia sa transporte si sa pazeasca materialele trimise de guvern, SC Mi-Luna se angaja sa realizeze tâmplaria PVC, zidaria, acoperisul etc., iar primarul trebuia sa tina in mâna toata afacerea si sa faca demersurile pentru incasarea banilor de la guvern pentru manopera. Situatia se complicase insa din punct de vedere legal, fiindca normativele in vigoare prevad ca, pentru lucrari necesare in urma unor calamitati sau alte situatii de urgenta, primariile pot atribui direct executia, dar numai prin contract de executie cu firma de pe lista transmisa guvernului. Or, primarul inscrisese pentru Carpen societatea Avec Construct, dupa cum a recunoscut chiar el.


Doua contracte, aceleasi lucrari


Ca sa pastreze Mi-Luna in carti, primarul Cojocaru a stampilat, la 1 octombrie 2005, in calitate de beneficiar, un contract de asociere in participatiune intre SC Avec Construct si SC Mi-Luna, cea din urma firma având calitatea de executant in proiectul de case pentru sinistrati. „Inregistrarea unui astfel de contract la primarie ar fi fost inutila, intrucât Mi-Luna nu era trecuta pe listele de la guvern, deci statul nu ar fi deblocat banii pentru manopera“, a declarat directorul Directiei contencios-administrativ a Prefecturii Dolj, Eugen Marinescu. Primarul a hotarât atunci sa incheie alt contract, numai cu SC Avec Construct, singura firma pentru ale carei devize guvernul ar fi alocat fonduri la Carpen. Despre acest contract, datat 10 octombrie, reprezentantul SC Mi-Luna sustine ca stia: „Stabilisem de comun acord perfectarea acestui contract, pentru ca astfel puteam participa si noi la ridicarea caselor, in baza contractului de asociere in participatiune pe care noi il aveam cu SC Avec Construct“.


False receptii


Cu Corneliu Ion, administratorul Avec Construct, de care Cojocaru dorise sa scape inca de la inceput, primarul a incheiat conturile pe 15 noiembrie 2005, când a semnat un proces-verbal de incetare a colaborarii, dar si devizele de lucrari si receptie a sapte case, acte despre care Stefan Ion, administratorul Mi-Luna, spune ca nu avea idee. Cam in aceeasi perioada, primarul semna insa un proces-verbal de receptie, pentru 13 case de aceasta data, si cu SC Mi-Luna, desi contractul de asociere in participatiune semnat pe 1 octombrie de Mi-Luna si Avec Construct nu putea produce vreun efect juridic. Pe 7 decembrie, primarul semneaza o factura, in valoare de 512 milioane de lei, emisa de SC Mi-Luna, desi acum sustine ca societatea nu a construit nimic. Administratorul de la SC Avec Construct a aflat de acceptarea acelei facturi, s-a certat cu primarul, care i-a semnat si acestuia o factura de 261 de milioane, pe 28 decembrie 2005. Astfel, din doua receptii, primarului Marin Cojocaru i-au iesit la socoteala nu 13, ci 20 de case si 773 de milioane pe care guvernul trebuia sa le vireze in contul Primariei Carpen. Primarului ii mai ramânea sa scoata banii si sa-i imparta cu posesorii facturilor.


Negocieri la prefectura


Când a venit vorba de plata efectiva, primarul a virat bani numai in contul SC Avec Construct – 261 de milioane, prin ordinul de plata 121 din 28 decembrie. Dându-si seama ca i-au iesit mai multe case la socoteala, Cojocaru a refuzat sa vireze bani in contul SC Mi-Luna. Stefan Ion sustine ca Avec Construct nu a pus umarul decât la zidirea a doua case, deci a primit ilegal 261 de milioane, când manopera pentru toate cele 13 locuinte fusese calculata la 512 milioane. „Primarul mi-a cerut sa retrag factura de 512 milioane, promitându-mi, in schimb, 100 de milioane, in ianuarie 2006. L-am somat chiar la prefectura sa ne dea, si noua, partea noastra, fiindca noi am muncit la toate cele 13 case. A zis ca, daca nu ne convine asa si nu ne multumim cu 100 de milioane, nu mai vedem nici un ban. Noi i-am spus ca 100 de milioane nu ne ajung nici sa platim TVA si am hotarât sa-l dam in judecata“, a mai spus Stefan Ion. Zis si facut, Mi-Luna a obtinut o decizie din partea Judecatoriei Craiova, in baza facturii stampilate de primar, care obliga Primaria Carpen la plata a 512 milioane de lei catre reclamanta.


Cojocaru a facut apel, aducând patru contracte si doua procese-verbale de receptie, cu persoane fizice, si a declarat ca va inainta si o plângere penala impotriva lui Stefan Ion, pentru inselatorie. Stefan Ion vrea si el sa faca o plângere pentru inselatorie impotriva lui Marin Cojocaru. Directorul Directiei contencios-administrativ din Prefectura Dolj, Eugen Marinescu, crede ca acest caz mai poate fi descâlcit numai la DNA. Marinescu mai spune ca prefectura nu se poate implica, intrucât legea le-a acordat primarilor dreptul de a propune constructorul, de a incheia contract, de a receptiona lucrarile si de a face platile in situatii de urgenta, cum a fost si cea de anul trecut, când inundatiile au provocat prabusirea sau deteriorarea a mii de locuinte in judetul Dolj.


Contactat de GdS, primarul din Carpen a declarat ca a semnat procese-verbale cu mai multi contructori deoarece SC Mi-Luna SRL l-a lasat balta. „Am facut apel la actiunea prin care societatea a câstigat procesul in care imi cere 512 milioane de lei. Am prezentat instantei si celelalte procese-verbale de receptie a lucrarilor cu Avec Construct si cu cele patru persoane fizice. Am semnat mai multe procese-verbale pentru a fi sigur ca termin lucrarile“, a precizat Marin Cojocaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS