22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBlocarea rotilor, contestata la Curtea Constitutionala

Blocarea rotilor, contestata la Curtea Constitutionala

Gheorghe Dobre este singurul român care a contestat la Curtea Constitutionala activitatea de blocare a rotilor autoturismelor parcate ilegal. Hotarârea de guvern care reglementeaza aceasta activitate a fost insa declarata constitutionala, astfel ca soferii trebuie sa aiba in continuare mare grija unde parcheaza masinile.


Activitatea Serviciului de „blocare roti“ din cadrul Primariei Târgu Jiu a provocat multe nemultumiri printre soferi in cele câteva luni in care a functionat pe parcursul anului trecut. Unul dintre gorjenii amendati, Gheorghe Dobre, nu numai ca a contestat in instanta sanctiunea, dar a incercat si sa convinga Curtea Constitutionala de faptul ca activitatea de blocare a rotilor autoturismelor aduce atingere dreptului de proprietate.


Dobre a cerut respectivei institutii sa constate neconstitutionalitatea HG nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, depozitarea si eliberarea autovehiculelor sau remorcilor stationate neregulamentar pe drumurile publice.


Dobre a invocat si faptul ca exista alte doua acte normative care reglementeaza stationarea pe drumurile publice a autovehiculelor, astfel ca nu se impune existenta unui al treilea.


Activitate reluata, cu sanctiuni mai mari


Primaria Târgu Jiu va relua activitatea de blocare a rotilor autoturismelor parcate ilegal incepând de astazi dupa o intrerupere de mai multe luni, care nu are nici o legatura cu plângerea depusa de Gheorghe Dobre. Activitatea a fost preluata de SC TRANSLOC SA, societatea ce asigura transportul in comun din municipiu, care va colabora cu Politia Comunitara Târgu Jiu.


Soferii care au parcat neregulamentar, dar nu blocheaza circulatia rutiera, vor plati, incepând de astazi, o amenda de 25 de lei noi pentru deblocarea rotii. Daca avariaza dispozitivul de blocare a rotii, mai scot din buzunar o suta de lei noi.


Amenzile sunt mai drastice pentru soferii ale caror masini parcate aiurea blocheaza circulatia. Politistii pot dispune ridicarea acestora, autovehiculele urmând sa fie duse intr-un spatiu special amenajat in acest sens, imprejmuit, iluminat si pazit. Pentru recuperarea autovehiculului, soferii vor fi obligati la plata a 100 de lei noi, la care se adauga un euro pentru fiecare zi de stationare peste 48 de ore din momentul ridicarii.


Angajatii TRANSLOC au obligatia de a fotografia fiecare autovehicul caruia i se blocheaza roata, astfel incât sa rezulte ocuparea ilegala a domeniului public sau privat, dupa caz, precum si eventualele avarii ale acestuia. Fotografiile vor fi pastrate in arhiva cel putin un an, dar termenul poate fi prelungit daca soferii se adreseaza instantei de judecata.,


Parcare pentru „capsunari“


La solicitarea mai multor cetateni, Primaria Târgu Jiu a luat decizia de a amenaja o parcare cu plata pentru cei care pleaca din judet sau chiar din tara o perioada mai indelungata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS