Acasă Actualitate Demnitarii si functionarii vor avea salarii mai mari si prime

Demnitarii si functionarii vor avea salarii mai mari si prime

-

Salariile demnitarilor, functionarilor publici si ale personalului contractual din administratie vor creste cu 11 la suta, in 2006, aceste categorii urmând sa beneficieze din nou de prime si sporuri, potrivit unei ordonante votate joi de guvern. Vizate de aceste cresteri salariale, potrivit ordonantei, sunt peste 600.000 de persoane din cadrul personalului bugetar contractual, peste 100.000 de functionari publici din administratia locala si centrala si câteva mii de demnitari. Potrivit ministrului muncii, Gheorghe Barbu, cresterile salariale se vor acorda diferentiat. „Salariile vor creste cu cinci la suta, incepând cu luna februarie, urmând ca, din septembrie, sa fie majorate cu alte sase procente“, a precizat Barbu. Potrivit ordonantei, salariul de baza al presedintelui României va ajunge, in septembrie, la o valoare de 72.880.000 de lei vechi, in timp ce salariile de baza ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului vor ajunge la o valoare de 67.250.000 de lei. Senatorii si deputatii vor avea un salariu de baza de 53.340.000 de lei, in timp ce veniturile de baza ale consilierilor prezidentiali vor ajunge la 58.300.000 de lei. Salariul de baza al ministrilor de stat va fi de 61.950.000 de lei, al ministrilor de 58.300.000 de lei, iar al secretarilor de stat de 51.020.000 lei. Veniturile de baza ale prefectilor din judete vor fi de 3.539 RON.


Liber la prime


Potrivit actului normativ, aceste categorii vor putea beneficia din nou de prime, fiind deblocate si posturile din administratie.


„S-au deblocat posturile vacante in administratia publica, iar premierea personalului contractual si cel cu functie publica nu mai este oprita. De asemenea, s-au facut si unele reparatii, aici referindu-ma la cei care lucreaza in zone expuse la risc, cum ar fi gripa aviara. Functionarii vor beneficia de anumite sporuri“, a mai spus Barbu. De asemenea, vor creste in medie cu 3,5 la suta si salariile angajatilor din societatile de stat monitorizate de executiv din punct de vedere financiar. In 2006, aceste categorii de salariati vor beneficia de o crestere medie a salariilor de 3,5 la suta, cu posibilitatea ca acest procent sa fie majorat pe parcurs, in functie de procesul de restructurare si de numarul persoanelor disponibilizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

1 COMENTARIU

Prima investiție realizată de un rezident al High-Tech Industry Park (HTIP) la Craiova

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Cosmin Vasile a participat, miercuri după-amiază, la evenimentul prilejuit de inaugurarea primei investiții realizate de un rezident...

Director executiv nou la DSP Gorj

Direcția de Sănătate Publică Gorj va fi condusă în perioada următoare de Carmen Ivanov, directorul adjunct. La conducerea DSP Gorj s-a aflat până miercuri Violeta Mogoș, care a asigurat interimatul după plecarea lui Marius Boeriu.