30.6 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStrigoiul din Cernele a iesit la lumina

Strigoiul din Cernele a iesit la lumina

Povestea casei bântuite din cartierul craiovean Cernele a fost elucidata cu ajutorul camerelor ascunse, care au aratat ca „strigoiul“ era, de fapt, fiul cel mare al familiei Grecu, pus pe nazbâtii.


Familia Grecu din cartierul craiovean Cernele a alertat in urma cu un an politia, lucratorii SC Electrica si preotii, spunând ca se confrunta cu situatii pe care nu si le pot explica: prize si intrerupatoare care se ardeau chiar si dupa ce imobilul a fost debransat de la reteaua de electricitate, sigurantele de la panoul electric care se desfiletau fara sa le atinga nimeni, pietre care cadeau din senin pe casa fara sa le fi aruncat cineva. Membrii familiei Grecu chiar au deshumat-o, pe 12 martie anul acesta, pe Irina Cioropea, o ruda decedata cu 20 de ani in urma, crezând ca aceasta le bântuie casa.


Intâmplarile ciudate n-au incetat nici dupa ce preotul a facut sfestania casei si reinhumarea moartei dupa toate canoanele bisericesti. „Am deshumat cadavrul pentru ca, in ultima vreme, se pare ca fiul cel mare al familiei (Adrian Grecu – n.r.) a comunicat cu spiritul celei pe care am dezgropat-o. Se pare ca sufletul celei decedate era cumva inlantuit de el, nu avea liniste. Probabil ca sufletul ei avea nevoie de ceva, probabil ca nu se facuse slujba asa cum trebuie când a fost ingropata. Cred ca acum vor lua sfârsit toate aceste evenimente aparent fara explicatie“, spunea atunci preotul paroh Bonea Bita.


S-a zgâriat singur pe spate


Adevarul despre casa „bântuita“ a iesit la iveala printr-o intâmplare. Un producator de film care aflase de povestea familiei Grecu a vrut sa faca un documentar despre acest caz. El a montat camere de supraveghere in camera copilului si a descoperit ca baiatul isi facea rau singur. Chiar si cu camera de supraveghere in casa, baiatul de 12 ani a incercat sa-i pacaleasca pe toti. A simulat ca este lovit si târât pe jos de asa-zisele spirite rele. Mai mult, s-a zgâriat singur pe spate, apoi si-a chemat parintii spunând ca a fost lovit de fantome.


Desi au vazut imaginile, care erau cât se poate de concludente, parintii lui Adrian Grecu continua sa afirme ca un strigoi le bântuie casa si copilul. Preotul paroh Bonea Bita si-a schimbat insa parerea despre intâmplarea din Cernele. Acum crede ca totul este simulat, ca este o joaca de copil si ca imaginile surprinse de camerele de luat vederi sunt cât se poate de clare, indicând ca baiatul de 12 ani a reusit sa-i pacaleasca pe toti cei din jur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS