10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZeci de case vor fi refacute

Zeci de case vor fi refacute

Aproape 80 de case din comunele gorjene Bustuchin si Rosia de Amaradia vor fi refacute cu materiale de constructii primite de la guvern. Gospodariile sunt puternic afectate de alunecarile de teren, 13 dintre acestea trebuind reconstruite din temelii, pe alte amplasamente, mai sigure.


Sute de tone de ciment, var, armatura, lemn, tabla zincata si alte materiale de constructii au luat drumul Gorjului si vor ajunge in urmatoarele saptamâni la Bustuchin si Rosia de Amaradia. Guvernul a fost de acord sa asigure materialele de constructii necesare refacerii caselor afectate de alunecarile de teren, comunitatile locale trebuind sa contribuie cu forta de munca.


Cristinel Faitar, primarul din Rosia de Amaradia, a spus ca in aceasta comuna trebuie refacute din temelii sapte case, iar alte 54 necesita reparatii. „Guvernul nu a tinut cont ca sunt de la PSD si a inteles ca oamenii astia nu puteau sa treaca iarna in case crapate, unele care stau sa cada“, a spus Faitar. In comuna vecina, Bustuchin, vor fi reconstruite alte sase gospodarii si reparate 12. Exista insa o problema in privinta gasirii unor terenuri stabile, pe care sa fie reconstruite casele. „Am cerut teren de la comuna Albeni, daca mai au cei de la Agentia Domeniilor Statului, dar nu stim daca vom primi“, a mai spus primarul Cristinel Faitar.


Mineritul a transformat dealurile in vai


Alunecarile de teren din satele Ruget si Seciuri, comuna Rosia de Amaradia, au cauze naturale, sau cel putin asa au constatat expertii care au facut numeroase studii in ultimii ani. Oamenii locului dau insa vina pe lucrarile miniere care se fac in zona, punct de vedere sustinut si de primarul localitatii.


Faitar spune ca acolo unde cândva erau dealuri de sute de metri inaltime, acum sunt vai adânci de 60-80 de metri. Localitatea gorjeana Rosia de Amaradia este despartita de comuna Alunu din judetul Vâlcea de o colina denumita Dealul Rosu. Cei din minerit au excavat din ambele directii, iar dealul a inceput sa o ia la vale. „Deja vedem excavatorul de dincolo de deal“, a explicat primarul Faitar.


Alunecarile au mai cuprins un sat


Cel mai probabil, alunecarile de teren din zona Rosia de Amaradia au atât cauze naturale, cât si provocate de lucrarile miniere. Localnicii isi repara casele an de an, nefiind prima data când beneficiaza de ajutor in acest sens, dar crapaturile din ziduri apar la loc in doar câteva luni. Primarul Faitar spune ca este mai ingrijorat decât oricând, pentru ca de câteva zile este afectat si al treilea sat, care poarta numele comunei Rosia de Amaradia. „Au aparut primele fisuri pe drum, chiar in zona primariei. Credeam ca noi aici suntem feriti de alunecarile de teren, dar pamântul se rupe si aici“, a spus primarul. Acesta este hotarât ca anul viitor sa comande un studiu pentru a afla exact daca mai sunt zone construibile in comuna si care sunt riscurile ca alunecarile de teren sa se extinda. „Mi-e teama ca in câtiva ani vom ajunge sa stramutam toata comuna“, a conchis Faitar, precizând ca la Rosia de Amaradia sunt 1.200 de gospodarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS