16.2 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoplesit de singuratate

Coplesit de singuratate

Sunt un detinut din Penitenciarul Craiova, strada Vasile Alecsandri nr.89, ma numesc Mihailescu Catalin-Eugen si am o mare rugaminte la dumneavoastra, bineinteles daca veti binevoi a ma ajuta.


Sunt arestat de opt ani, având de executat o pedeapsa de 12 ani, deci fiind probabil pentru liberare la anul, pe 17.11.2006, iar de când am fost arestat, toata lumea m-a dat uitarii, in afara de parintii mei.


Nu pot descrie in cuvinte durerea si suferinta unui om din spatele gratiilor. Nu datorita greutatilor, ci datorita unei singuratati apasatoare, care este mai rea ca moartea. Nu invinovatesc pe nimeni, decât pe mine insumi, fiindca nu am stiut sa apreciez ceea ce este corect si pentru acea greseala a vietii mele platesc de opt ani. Asta merit. Nu sunt condamnat decât pentru furt, dar am o pedeapsa mult prea mare pentru ceea ce am facut, dar nu asta ma deranjeaza, ci ca sunt singur!


Sper ca prin intermediul redactiei dumneavoastra sa-mi pot gasi si eu o persoana cu care sa pot coresponda, care sa ma poata scoate din apatia in care am intrat si sa-mi redea pofta de viata, ce de foarte mult timp am pierdut-o. Oare de ce?


Eu sunt din Bucuresti si am 31 de ani. Mai exact, peste doua luni implinesc 32 de ani, fiind nascut pe 18.01.1974.


Stiu ca aceasta problema a mea nu are nici o legatura cu gazeta dumneavoastra, dar intâmplarea face sa o pot citi permanent si am observat ca se poate adresa orice om catre redactie.


Nu stiu cât de bagat in seama voi fi, fiindca viata m-a invatat ca, daca nu reprezinti ceva, nu poti avea succes, dar eu am incercat, sperând ca voi sa fiti diferiti decât altii, desi ma indoiesc, deoarece m-am mai adresat cu o scrisoare, la care nu am primit nici un raspuns!


Oricum, eu tot va voi multumi, macar pentru faptul ca ziarul dumneavoastra ma tine la „curent“ cu toate noutatile si pentru o perioada ma ajuta sa ma „rup“ de realitatea cruda in care eu ma aflu!


Cu deosebit respect, al dumneavoastra cititor, Catalin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU