22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProfesorii vor posti de sarbatori

Profesorii vor posti de sarbatori

Salariile profesorilor in preajma sarbatorilor de iarna vor fi diminuate. Banii care le vor intra oamenilor in buzunar, in luna decembrie, provin din cele sapte zile lucratoare din noiembrie, 1/3 din salariul brut si cel mult 500.000 de lei din fondul de greva al sindicatelor.


Greva generala din invatamânt declansata pe 7 noiembrie i-a costat scump pe dascali. Potrivit sindicalistilor, greva ar putea sa intre in cea de-a patra saptamâna daca guvernul nu solutioneaza revendicarile profesorilor. In preajma sarbatorilor de iarna, in intervalul 10-15 decembrie, chenzina oamenilor de la catedra va fi mult diminuata. Banii care le vor intra oamenilor in buzunar, in luna decembrie, vor proveni din: 1/3 din salariul brut, cele sapte zile lucratoare ale lunii noiembrie si din fondul de greva al sindicatelor. Doina Iliuta, sefa Serviciului salarizare al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Dolj, a declarat ca, de pe urma grevei, dascalii vor primi doar 1/3 din salariu. „Pentru un debutant care are un venit brut de 4,4 milioane de lei, inseamna 1,1 milioane de lei plus cotizatia din partea sindicatului. Un dascal cu o vechime de 30-35 de ani la catedra primeste, dintr-un salariu de aproximativ 12 milioane de lei, putin peste trei milioane de lei“, a explicat sefa Serviciului salarizare din cadrul ISJ Dolj.


Bani putini pentru zile negre


Liderii de sindicat doljeni spun ca fondul de greva sau banii pentru zile negre strânsi de sindicate este extrem de redus. Potrivit Legii Sindicatelor si Contractului Colectiv de Munca, pe ramura, cotizatia sindicatelor este de 1% maximum, din salariul brut al fiecarui profesor. Din acesti bani sunt acoperite mai multe cheltuieli: de 1 si 8 Martie, 5 octombrie/Ziua internationala a Educatiei, ziua scolii, pomul de Craciun si alte evenimente, cât si cheltuielile curente de intretinere a sediului (energie termica, electrica, telefoanele, transportul si diurna pentru sindicalistii care fac deplasarea“, a spus Ion Bebe Cepoi, presedinte al Sindicatului Invatamântului Preuniversitar (SIP) Dolj. Acelasi punct de vedere l-a avut si presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamânt (FSLI), filiala Dolj, Constantin Rada, care a declarat ca liderii de sindicat vor face tot ce le sta in putere sa acopere o parte din salariile profesorilor.


Singurul care nu a dorit sa vorbeasca despre acest fond de greva a fost Romulus Mocanu, liderul Federatiei Nationale Sindicale „Alma Mater“, (FNS „Alma Mater“) filiala Dolj, care nu a acceptat nici un fel de dialog.


„Porcul de sarbatori, inlocuit cu un pui“


Cotizatia lunara a dascalilor din invatamântul universitar si preuniversitar catre sindicatele existente si care nu trebuie sa depaseasca 1% din venitul brut al fiecarui dascal va ramâne singura speranta a cadrelor didactice.


Din statele de plata ale profesorilor, alese la intâmplare, unul de la SIP si altul de la FSLI, a reiesit ca, in functie de salariu si vechime, cotizatia difera: „Cotizatia minima la SIP este de 25.000 de lei pe luna. SIP are 170 de unitati scolare la care pe luna decembrie trebuie sa acopere o parte din salariile pierdute de profesori pe timpul grevei.


Daca nu am avea acest fond de greva am fi pierduti“, a spus presedintele SIP Dolj. La acestea se adauga si mesajul unui profesor de la Scoala nr.29 „Nicolae Romanescu“ din Craiova. „Porcul de sarbatori il inlocuim cu un pui, dar la greva nu renuntam. Intre copiii nostri si cei de la clasa nu e nici o diferenta. Mai bine ne sacrificam pe noi“, a spus Florea Dinu, invatator, care a adaugat ca Scoala nr. 29 „Nicolae Romanescu“ are un fond de greva de aproximativ 14 milioane de lei, bani care vor fi impartiti in mod echitabil, dupa ce se acopera celelalte cheltuieli, celor 34 de profesori sindicalisti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS