Nu-i de mirare ca foarte putini cetateni români stiu ca ultima diva din secolul al XIX-lea si prima diva a României, Elena Teodorini, s-a nascut la Craiova, cum nu-i de mirare ca englezii, de cite ori ii aud numele, exclama: „A… marea artista italiana!“ Mai mult, sa recunoastem ca sint destui olteni care iau in deridere acest nume, iar altii nici macar nu au auzit de el. In Dictionarul de opera al lui Harold Rosenthal si John Warack – versiunea franceza aparuta la Editura FAYARD in 1986 – comentariile concluzive asupra personalitatii Elenei Teodorinii precizeaza: „Este ultima cintareata a secolului al XIX-lea care, inzestrata cu o voce autentica de mezzosoprana, a cintat cu aceleasi sanse de reusita si in roluri a caror tesatura corespundea registratiei de falcone sau de soprana, efect caracteristic pentru intelesul termenului de soprano sfogato“. De asemenea, in Enciclopedia dello spettacolo, aparuta in editura Unedi – Unione Editoriale, 1975, muzicologi de prestigiu ai lumii confirma valentele vocale de exceptie ale artistei: „Elena Teodorini a fost ultima mezzosoprana specializata in repertoriul de soprana, fiind impetuoasa si pasionala“. Celebra enciclopedie The New Grove Dictionary of Music, considerata de specialisti cea mai completa din istoria muzicii universale, consemneaza cariera stralucita a artistei care a avut o voce inconfundabila, egal de valoroasa in rolurile de mezzosoprana, cit si de soprana dramatica ori lirica. Din 1881 s-a orientat in special spre repertoriul de soprana. A fost prima artista din România care a cintat la Scala di Milano, fiind aplaudata, neintrerupt, timp de 15 minute.
In toate aceste dictionare si enciclopedii se acorda spatii ample despre ultima diva a lumii secolului XIX, fara ca autorii sa se limiteze la o simpla fraza. Pe parcursul carierei sale, artista a avut sansa de a se intilni cu celebre personalitati din panteonul culturii universale, precum: Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Arigo Boito, Amilcare Ponchieli, Caruso, Giuseppe di Luca, Mattia Battistini, Franco Faccio, Sarah Bernardt, Carl Wagner si multi, multi altii. Muzicologi români importanti s-au straduit sa creioneze personalitatea artistica a Elenei Teodorini, iar Florin Popentiu-Vladicescu – descendent al celebrei cintarete de opera – i-a scormonit intreaga biografie si se straduieste sa-i „refaca“ toate „traseele“ artistice. Pentru a imortaliza imaginea completa despre dinastia artistica a familiei Teodorini, Florin Popentiu-Vladicescu a infiintat Fundatia „Elena Teodorini“. Intrucit, in vremea aceea, nu exista posibilitatea inregistrarilor audio, a fost destul de dificil sa recupereze ceva, macar de la inceputul secolului XX. Pentru inceput, acesta a avut sansa sa descopere o singura inregistrare la BBC Londra. Len Court, arhivarul miliardarului Sir Paul Getty, i-a aratat discul de aur al Elenei Teodorini inregistrat in 1903, la „Gramophon & Typewriter Co.“ Cu sprijinul lui Sir Paul Getty, vocea de aur a Elenei Teodorini a fost reeditata de casele de discuri „The Harrold Wayne Collection“, Minerva si Nymbus pe CD-uri. Prima diva a României s-a stins din viata, in 27 februarie, 1926, la Bucuresti.
Teatrul craiovean a fost fondat in 1850 (dupa unii cercetatori, in 1848), de Costache Caragiale si Costache Mihailescu – sprijiniti de intelectuali olteni, precum Gheorghe Chitu si Pera Opran – abordind genul vodevilului, operei si operetei. Insa, momentul important in infiintarea si dezvoltarea teatrului craiovean este anul 1857, cind Theodor Theodorini a creat o veritabila dinastie artistica, secondat de Maria (sotia) si de cele doua fiice, Aura si Elena Theodorini, cintarete de talie europeana. Despre istoria zbuciumata, uneori tragica, si stralucitoare a acestui teatru se pot scrie, fara exagerare, citeva volume. Insa, ne vom rezuma in a contura profilul artistic al primei cintarete românce care i-a cucerit pe toti melomanii lumii din secolul al XIX-lea.
Asadar, celebra artista Elena Teodorini s-a nascut in 25 martie, 1857, la Craiova. La virsta de sase ani si-a inceput, cu dragoste si stradanie, studiile de muzica si de pian. Peste citiva ani, fetita i-a impresionat pe muzicieni prin virtuozitate. La 14 ani, Elena Teodorini a plecat in Italia, fiind admisa la Conservatorul de la Milan, la clasele de canto si de pian. Muzicienii italieni au apreciat-o ca fiind „exceptia“. Peste trei ani, aceasta a debutat ca solista intr-un oras de provincie, urmind sa triumfe, peste alti trei ani, ca soprana dramatica la Scala di Milano.
Elena Teodorini – personalitate de elita a liricii mondiale
Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, in scrierile sale, face aprecieri importante si argumentate despre Elena Teodorini, despre care crede ca s-a impus cu desavirsire in elita liricii mondiale:
„De-a lungul unei cariere relativ medii ca durata – debut la virsta de 20 de ani, in 1877, la Cuneo, in «Maria si Rohan» de Donizetti si Rosina din «Barbierul din Sevilla» – concert de adio la Bucuresti, in 1900, la numai 43 de ani – s-a impus drept o personalitate de elita a liricii mondiale. Elena Teodorini a cintat la Milano, Torino, in majoritatea teatrelor spaniole si ale Americii de Sud.
Este una dintre dintre artistele angajate in miscarea „Tinara scoala“ – Scapigliati, care preia stafeta verdiana ca o fronda, dupa 1860, fiind creatoarea in prima auditie a lucrarilor unor reprezentanti ai curentului – «Bianca di Cervia», de Smareglia, «Mala Pasqua» de Gastaldon si, pentru Italia, «Navareza» de Massenet.
A avut in repertoriu muzica italiana, franceza, spaniola, româneasca. A fost educata in copilarie ca pianista, manifestindu-se in prima tinerete in aceasta ipostaza si devenind, din momentul adoptarii activitatii pedagogice, propria acompaniatoare a elevelor sale, in America de Sud, unde a fondat si o Scoala de inalte studii vocale (1909-1924) si, la finalul vietii, la Bucuresti (1925-1926).
Repertoriul sau cuprinde mai ales opera italiana – Donizetti, Rossini, Verdi, Marchetti Ponchieli, Verdi, in care apare uneori in roluri duble – «Trubadurul» (Leonora, Azucena), «Bal mascat» (Oscar, Amelia), «Aida» (Marguerite, Siebel), «Norma» (Clotilda, Adalgisa). Ca repere istorice, a avut un repertoriu care incepe cu – «Barbierul din Sevilla» si se incheie cu «Navareza de Massenet» (1894) si «Andrea Chenier» de Giordano (1896)“.
Dezvaluiri naucitoare ale muzicologului Mihai Cosma
Mihai Cosma completeaza tabloul artistic al artistei si este de o sinceritate imprevizibila cu sine insusi si cu cititorii sai.
„Prima data am auzit despre Elena Teodorini in anii studentiei. Tocmai imi povestise muzicologul Viorel Cosma cum, atunci cind a fost solicitat sa scrie prezentarile muzicienilor români ce urmau sa apara in celebra enciclopedie «The New Grove Dictionary of Music», a fost profund nemultumit de minima importanta acordata tarii noastre, editorul solicitindu-i biografiile unui numar nedrept de mic de personalitati din România. Atunci, lexicograful nostru a trimis la Londra, cu titlu de exemplificare, o singura fisa biografica româneasca – cea a Elenei Teodorini. Colectivul editorial, vazind ce cariera stralucita a avut aceasta artista din Oltenia, si-a schimbat diametral perceptia despre muzicienii români si au inclus un numar semnificativ de artisti de pe meleagurile noastre in Grove, cel mai prestigios dictionar de muzica si muzicieni din lume. Iata ca dupa moarte, Elena Teodorini reprezinta un simbol, „o cheie“ care deschide portile ce stavilesc afirmarea valorilor, impresionind specialistii de pretutindeni prin realizarile sale.
Mi-a fost greu sa ma hotarasc – gindindu-ma la structura acestei prezentari inevitabil sintetice – la care laturi ale personalitatii Elenei Teodorini sa ma opresc: la activitatea scenica, la cea pedagogica, la cea de promotoare a muzicii… Si am inceput prin am lua notite, retinind pentru inceput numele marii soprane. Si, va spun deschis, am fost uluit de numarul si calibrul personalitatilor cu care Elena Teodorini s-a intersectat, intr-un fel sau altul, pe parcursul carierei sale: Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Arigo Boito, Amilcare Ponchieli, Caruso, Giuseppe di Luca, Mattia Battistini, Franco Faccio, Sarah Bernardt, I.L. Caragiale, Vasile Alecsandri, George Stephanescu, Carl Teodor Wagner, Aron Bobescu etc. etc., nume de aleasa stralucire atit din panteonul culturii universale, cit si legate de devenirea culturii nationale.
Si apoi, ca profesoara, i-a sfatuit in cariera pe Rita d’Oria, Gitana d’Olmar, Florica Cristoforeanu, Alexandru Ferraru, Constantin Stroescu, Edgar Istratty, Maria Cojocareanu, Demetrescu de Sylva, Elena Dragulinescu-Stinghe, Mimi Nestorescu, Margareta Metaxa si multi altii, cu totii deveniti cintareti de prima linie pe scenele din România si din lume. N-asvrea sa uit ca la Conservatorul bucurestean, unde a activat o scurta perioada ca maestra de canto si opera, Elena Teodorini a colaborat cu pianistul corepetitor Umberto Pessione, renumitul sef de orchestra de mai tirziu al Operei Române.
Elena Teodorini a avut o cariera scurta, dar meteorica. A stralucit la Scala din Milano la virsta la care altii abia isi fac ucenicia, fiind prima artista din România al carei nume a fost incrustat pentru vecie pe placa de marmura a templului liric italian. A fost adulata in România, in Italia, Franta, Spania, Portugalia, Rusia, la Viena, peste ocean, in America Latina – paradisul onorariilor fabuloase. Si asta… intr-o epoca in care gloriile zilei se numeau Enrico Caruso, Adelina Patti, Nellie Melba, Tita Ruffo…
A avut o voce unica, egal de valoroasa in rolurile de mezzosoprana (a ramas o neuitata Carmencita, deschizind traditia unor mari interpretari românesti – Florica Cristoforeanu, Maria Snejina, Zenaida Pally, Elena Cernei), cit si de soprana dramatica ori lirica. Ce pacat ca pentru noi, cei de astazi, stralucirea acestei voci va ramine o necunoscuta, artista neavind sansa intilnirii cu tehnica inregistrarilor pe disc, singura sa imprimare fiind o palida preluare a unei pagini donizettiene, cu acompaniament de pian, in conditii tehnice regretabil de modeste (era anul 1902!), ce nu reusesc sa surprinda calitatile unui glas care a cucerit lumea. Si apoi nu putem decit sa ne imaginam rasfoind cronicile timpului, ce har actoricesc avea Teodorini, mostenitoarea unui talent scenic definitoriu pentru familia sa (ambii parinti au fost actori).
Pasionata de scena lirica si de cea dramatica, Elena Teodorini a refacut, pe cheltuiala sa, teatrul craiovean intemeiat de tatal ei, transformindu-l intr-o cladire dotata cu tehnica moderna, la nivel european. De altfel, patriotismul artistei ramine exemplar, oriunde s-ar fi aflat Elena Teodorini vorbind despre tara sa, cintind cintece românesti, ajutindu-i pe tinerii artisti români, visind neincetat la intoarcerea acasa si la serile in care urma sa cinte pentru publicul din tara. Elena Teodorini, aureolata de gloria Scalei, a venit in graba la Bucuresti pentru a pune umarul, alaturi de un grup de tineri cintareti, practic necunoscuti, la sustinerea spectacolelor primei stagiuni a Operei Române intemeiata de George Stephanescu.
Pacat ca autoritatile nu au stiut, in anii de dupa primul razboi mondial, sa pretuiasca cum se cuvine aceasta artista, negasind calea valorificarii prezentei sale in tara, greseala pe care au repetat-o si cu urmatoarea diva a României, Haricleea Darclée, stinsa in uitare si saracie. Ma bucur ca publicul este alaturi de artisti si imi doresc ca si factorii de decizie administrativa si bugetara sa se alature acestui curent procultural, singurul vector ce poate propulsa Craiova pe harta Europei“.
