Elevii Scolii Generale „Spiru Haret“ au batut recordul absolut la numarul de premii care au fost cistigate la ultimul concurs-tematic international de desene ce a avut loc in regiunea Varpalota, infratita cu municipiul Petrosani. Toate premiile I, mentiunile si aproape toate premiile importante au fost acordate celor de la aceasta scoala, cadrelor care i-au indrumat, precum si institutiei pe care au reprezentat-o.
Concursul nu a fost lipsit de peripetii, iar cei care i-au indrumat pe copii spun ca nici nu se asteptau la un asemenea rezultat, cu atit mai mult cu cit lucrarile au ajuns la destinatie foarte greu. „Am nimerit exact perioada in care postasii erau in greva si am reusit sa trimitem lucrarile copiilor prin diferite persoane care stiam ca merg in Ungaria, dar rezultatele au fost mai mult decit multumitoare si acest lucru ii motiveaza foarte mult pe micuti, acestia devenind din ce in ce mai interesati de competitii similare“, a afirmat Angela Ghiura, coordonatoarea celor mai mici dintre elevii care au participat la concurs.
La clasa a II-a, micutii au reusit ca din 13 lucrari, care au fost trimise la Concursul International „Copiii si Uniunea Europeana“, sa obtina toate premiile si mentiunile, precum si o diploma atribuita invatatoarei Angela Ghiura, pentru participarea numeroasa si pentru numarul de premii. Cei din aceasta clasa nu sint insa la primele lor participari, ci, dimpotriva, numai anul trecut au reusit sa obtina mai multe premii si mentiuni la concursurile nationale si internationale la care au participat, lucru care ii face pe copii sa-si dezvolte spiritul de competitie.
La categoria de virsta corespunzatoare clasei a IV-a, elevii invatatoarei Valentina Stroe au obtinut premiul I si III si alte trei mentiuni, iar cei din clasa a VIII-a au luat Marele Premiu.