15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGradinita nr. 21 „Tudor Vladimirescu“ s-a mutat in casa noua

Gradinita nr. 21 „Tudor Vladimirescu“ s-a mutat in casa noua

Gradinita nr. 21 „Tudor Vladimirescu“ cu program prelungit, care timp de aproape un an s-a aflat la un pas de desfiintare (vechiul imobil al unitatii de invatamint fiind revendicat in anul 1995 si cistigat anul acesta de fostii proprietari), s-a mutat ieri in casa noua. Cei aproximativ 120 de prescolari ai gradinitei, scosi „in strada“ de proprietarii cladirii, au de acum un nou spatiu de joaca. Fostul local al Scolii nr.10 „Tudor Vladimirescu“ de pe bulevardul Carol I – imobil ramas liber in urma transferului Scolii nr. 10 la Colegiul National „Nicolae Titulescu“ – a devenit noul sediu al Gradinitei nr. 21, cladirea fiind in prezent de nerecunoscut, dupa cum au afirmat reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Dolj. „Pasim azi intr-un imobil modern, cochet, care se ridica la standarde europene“, a spus Geta Gavrilescu, inspector prescolari. Aceasta a adaugat si faptul ca o emblema a unitatii de invatamint este numele „Tudor Vladimirescu“, care a devenit patronul spiritual al unitatii prescolare.


Trecut si prezent


Infiintata in anul 1951, Gradinita nr. 21 „Tudor Vladimirescu“ a reprezentat prima unitate prescolara in regim de camin pentru copiii craiovenilor. Cei 54 de ani de activitate ai gradinitei au devenit principalul motiv al recistigarii drepturilor care i se cuveneau unitatii si i-au determinat pe dascali sa se opuna cu vehementa desfiintarii acesteia. „Drept urmare, ne-am luptat cit am putut pentru ca aceasta gradinita sa nu dispara de pe harta unitatilor de invatamint prescolar din Dolj“, a spus directoarea gradinitei, Veronica Georgescu. Mai mult, din cele mentionate de aceasta, noua gradinita este una moderna. „Tot ce am avut de oferit am investit in aceasta gradinita. Suma totala a cheltuielilor s-a ridicat la aproximativ un miliard de lei. Unitatea noastra de invatamint cu program prelungit are acum in componenta sa cinci grupe. Clasele sint impartite si decorate in asa fel incit prichindeii nostri sa se simta in lumea lor, a basmelor si a copilariei“, a precizat directoarea unitatii.


Festivitate


De la festivitatea de inaugurare a Gradinitei nr. 21 „Tudor Vladimirescu“ nu au lipsit nici autoritatile locale, care au participat la eveniment in calitate de oaspeti. Prezent la deschiderea oficiala, Constantin Dascalu, presedintele Consiliului Judetean Dolj a precizat: „In Cetatea Baniei se simte nevoia acuta de realizare de noi spatii de gradinita, numarul copiilor fiind din ce in ce mai mare…“. Semnalul de alarma a fost tras de Constantin Rada, care a spus ca astfel de actiuni ar trebui sa aiba loc mai des, deoarece „in 15 ani, Craiova a pierdut aproape 40 de localuri de gradinita, lucru de neiertat!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS