16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Am platit 20.000 de dolari spaga“

„Am platit 20.000 de dolari spaga“

Invitat la o emisiune sportiva, patronul Universitatii Craiova a explicat cum a reusit sa obtina Planul Urbanistic de Detaliu pentru pamintul vindut celor de la PIC Arges, sustinind ca „i-a motivat“ pe consilierii locali craioveni cu 20.000 de dolari ca sa voteze pro.


Mititelu i-a atacat dur pe primarul Antonie Solomon, pe viceprimarul Gheorghe Nedelescu si pe fostul jucator al Craiovei Maxima si consilier local, Rodion Camataru, acuzindu-i ca vor sa-i blocheze anumite afaceri. Cei vizati riposteaza, spunind ca patronul Stiintei va trebui sa aduca probe in instanta pentru toate acuzele.


Luni seara, la emisiunea „Totul pentru sportul craiovean“, gazduita de postul de televiziune TERRA SAT, patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, i-a atacat dur pe edilii Baniei, pe care i-a acuzat ca ii pun bete in roate in anumite afaceri. De asemenea, acesta a dezvaluit ca a dat spaga unor consilieri locali pentru a da aviz favorabil unei afaceri care depindea si de votul Consiliului Local Municipal Craiova. „Administratia locala nu m-a ajutat cu nimic. Cind eu ma chinuiam sa incropesc o echipa si nu puteam dormi noaptea, cei din primarie anuntau ca aduc pe FC National la Craiova, ma dadeau afara de la club si de pe stadion. Cind a venit Gheorghe Netoiu la Craiova, l-au primit cu piine si sare, au stat drepti si i-au promis zeci de miliarde, iar cind am preluat eu echipa au devenit nepasatori. Acum nici nu pot sa vorbesc cu primarul Solomon. E asa de mare incit nu poti ajunge sa vorbesti cu el“, s-a descarcat Mititelu, explicind care este relatia sa cu autoritatile locale. Apoi, patronul Stiintei a facut o serie de afirmatii foarte grave, prin care a dezvaluit cum a reusit sa duca la capat tranzactia cu paminturile vindute celor de la PIC Arges, care i-au bagat in buzunar „vreo citeva milioane de euro“.


Camataru si Solomon, principalii vizati


„Grosul banilor care i-am facut se datoreaza tranzactiei cu PIC. Nu va dati seama ce presiuni am facut ca sa pot trece acest PUD prin consiliu! S-a pus problema… grupul Camataru sa-mi blocheze trecerea PUD-lui ca sa nu am bani pentru Universitatea. Deci, PUD-ul asta era pentru un teren al meu care imi apartinea, ca oamenii aia sa poata sa construiasca. Va spun o chestie, am dat si spaga ca sa treaca. Pe cuvint de onoare! Au luat-o de la altii, nu au luat-o de la mine. Ca sa treaca PUD-ul am platit 20.000 de dolari spaga“, a spus Mititelu. Patronul Universitatii Craiova a declarat ca la baza atacurilor indreptate impotriva sa stau oameni din Consiliul Local Municipal Craiova: „Camataru, Nedelescu si Solomon vor sa ma blocheze. Grupul Camataru a inventat un act ca sa ma blocheze sa iau cele 60 de hectare de pamint intravilan in Craiova. Asta este oful lor. Stiau ca daca iau banii pe pamintul vindut celor de la PIC o sa mearga echipa. O sa-mi fac echipa, iar ei o sa moara de oftica!“. Mititelu a mai declarat ca seful de la finante si primarul Solomon ii pun bete in roate, pe adresa ultimului trimitind chiar si o „atentionare“. Patronul Universitatii a amenintat ca va da in vileag o afacere necurata de doua milioane a primarului.


„Mititelu e un mincinos ordinar“


Principalul vizat de atacurile patronului Universitatii, Rodion Camataru, a ramas stupefiat de declaratiile lui Mititelu. Acesta a dezvaluit ca a cerut deja caseta cu inregistrarea emisiunii respective pentru a-l da in judecata pe urmasul lui Staicu. „Nu am cerut nici un ban de la cei de la PIC. Nici macar nu-i cunosc pe acei oameni. Din cite imi amintesc, PUD-ul la acel teren a trecut fara probleme, n-a avut nimeni nimic de obiectat. O sa-l dau in judecata, sa raspunda pentru ce a spus. Probabil, o sa-l actioneze in instanta si Consiliul Local Municipal Craiova. Ce spune Mititelu sint niste afectiuni de ale lui si nu ma intereseaza. N-am nimic cu el si nici cu Universitatea Craiova“, a precizat Camataru. La rindul sau, aflind „capetele de acuzare“ care i se aduc, primarul Antonie Solomon a ripostat: „Eu am insistat pe linga consilieri pentru PIC, ca sa dezvoltam orasul. Mititelu e un mincinos ordinar. Il dau in judecata sa probeze ce a spus. Pentru mine este un nimeni. Orasul Craiova nu va fi condus niciodata de soferi, ospatari si bilbiiti“. Legat de presupusa afacere de doua milioane de dolari, edilul-sef al Craiovei a spus: „Daca aveam banii astia nu mai stateam in primarie, ma mutam la Miami“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS