20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVicepresedintele Consiliului Judetean Olt este acuzat de incompatibilitate

Vicepresedintele Consiliului Judetean Olt este acuzat de incompatibilitate

Un nou scandal vine sa tulbure apele in administratia publica locala din judetul Olt. Ioan Nedelea, unul dintre cei doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean (CJ) Olt, este acuzat de incompatibilitate. Intr-un document remis CJ Olt de catre prefectura judetului, Nedelea este acuzat de incompatibilitate, din cauza ca, pe linga functia de vicepresedinte al CJ, acesta este si membru al Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP). Mai exact, el este acuzat ca a profitat de calitatile sale oficiale si a incasat bani din doua parti: ca vicepresedinte al CJ, dar si ca membru al ATOP. Or, legea este foarte limpede in asemenea cazuri, interzicind ocuparea unui post remunerat de catre o persoana aflata in postura de demnitar al unei institutii de stat.


Conform „plingerii“ inaintate secretarului CJ Olt, Marin Dobre, singurul in masura sa constate veridicitatea celor semnalate, principalul argument in favoarea acuzatiilor este dat de prevederile art. 87 din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. Astfel, la alineatul 1, litera k, se spune ca „functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu orice alte functii publice sau activitati remunerate in tara sau in strainatate“. Exceptie fac functiile de cadru didactic sau cele in cadrul unor asociatii, fundatii sau alte organizatii neguvernamentale, ceea ce, in cazul de fata, este exclus, ATOP fiind un organism public cu rol consultativ, a carui activitate se desfasoara in interesul comunitatii si ai carui membri sint platiti din bani publici. Or, tocmai aceasta lege pare sa fi scapat atentiei juristilor CJ, dar, mai ales, celor ai prefecturii, cind au analizat lista „incompatibililor“ din judet in cursul anului trecut. La aceste mentiuni legale se adauga si cele prevazute la art. 19 din anexa nr.1 la Hotarirea de Guvern nr. 787/2002, privind aprobarea regulamentului de organizare si functionare a ATOP, coroborate cu dispozitiile art. 119, alin. 3 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale.


Prefectul Octavian Popescu a spus ca Ioan Nedelea trebuia sa demisioneze in primele 15 zile de la numirea ca membru al ATOP, mai ales ca el fusese in acest organism si in mandatul precedent si ar fi trebuit sa cunoasca situatiile de incompatibilitate. „M-a mirat acest caz deoarece Ioan Nedelea este de mult in administratie si trebuia sa stie ce incompatibilitati exista. Faptul ca a continuat sa ocupe functia de membru in ATOP si dupa legislatura precedenta este si mai surprinzator. L-am instiintat pe secretarul general al consiliului judetean despre acest fapt si urmeaza sa primim in curind raspunsul sau la sesizarea noastra. Aceasta neregula trebuia sa imi fie semnalata inca de anul trecut, deoarece ea dureaza de la prima sedinta de constituire a CJ, in vara 2004! In tot acest rastimp, dl Nedelea a incasat bani pentru sedintele ATOP la care a participat. Din cite am inteles, Domnia sa ar fi demisionat zilele trecute, dar, oricum, cred ca este prea tirziu“, a declarat prefectul de Olt.


Ioan Nedelea: „Nu cred ca am incalcat vreo lege“


Vicepresedintele CJ Olt, Ioan Nedelea, crede ca situatia de criza este una artificiala, menita sa-l discrediteze. Acesta a spus ca a acceptat sa fie membru al ATOP deoarece a fost numit din functia de consilier judetean, nicidecum din cea de vicepresedinte al CJ. „Nu cred ca am incalcat vreo lege. Daca era asa, de ce prefectura nu a observat acest lucru de la inceput? Prefectul a fost instiintat de componenta ATOP inca din momentul constituirii acesteia si nu a avut nici o obiectie. Acum s-au trezit toti ca am incalcat legea! E cam ciudat, dar, asta e!“, a declarat Nedelea.


Institutia unde lucreaza s-a grabit sa ia apararea vicepresedintelui sau. Intr-un comunicat al CJ Olt, semnat chiar de presedintele Jenel Copilau, se spune ca „Ioan Nedelea, vicepresedinte al institutiei, validat ca membru al ATOP prin hotarirea CJ Olt nr. 92/2004, nu se afla in stare de incompatibilitate. Desemnarea si validarea sa ca membru al ATOP nu s-a facut cu incalcarea prevederilor legale, deoarece atit vicepresedintii, cit si presedintii consiliilor judetene sint si consilieri judeteni, din aceasta calitate el devenind membru al ATOP“. In acelasi material se incearca explicarea faptului ca scandalul ar fi fost declansat in mod inutil. Reprezentantii CJ Olt spun ca, in actele normative in materie, respectiv Legea nr. 218/2002 si HG nr. 787/2002, nu sint prevazute exceptii, in sensul ca se interzice consilierilor judeteni care detin functia de vicepresedinte sau presedinte al CJ sa fie desemnati si validati ca membri ai ATOP. „Spre deosebire de viceprimari, vicepresedintii si presedintii consiliilor judetene isi pastreaza si calitatea de consilieri, astfel ca acestia pot fi desemnati de CJ ca membri ai ATOP. Hotarirea CJ Olt nr. 92/2004, prin care Ioan Nedelea a fost validat ca membru al ATOP, a fost comunicata prefecturii pentru exercitarea controlului de legalitate, dar nu a fost transmisa CJ pentru a o reanaliza, in vederea modificarii sau revocarii, si nici nu a fost atacata de prefect in instanta de contencios-administrativ. In concluzie, nu exista stare de incompatibilitate intre functia de vicepresedinte sau de presedinte al consiliului judetean si calitatea de membru al ATOP“, se arata in incheierea comunicatului.


Marin Dobre, secretarul general al CJ Olt, a insistat pe aceleasi motive, precizind ca situatia lui Ioan Nedelea va fi analizata, urmind ca, zilele urmatoare, prefectura sa primeasca un raspuns clar in acest sens.


Legi clare cu raspunsuri neclare


Din pacate, situatia pare a fi destul de clara. Este suficient ca juristii CJ, dar si cei ai prefecturii, sa analizeze toate actele normative in materie, ca sa observe, cum dealtfel s-a si aratat la inceputul materialului, ca legea nu lasa loc de ocolisuri. „Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu orice alte functii publice sau activitati remunerate in tara sau in strainatate“, se spune in Legea nr. 161/2003, art. 87, alin. 1, lit. k. Cum toti membri ATOP primesc o remuneratie pentru sedintele la care participa, suma care reprezinta aproximativ 3.000.000 lei pe luna, rezulta ca suma incasata de Ioan Nedelea cit timp a ocupat un loc in ATOP nu este chiar nesemnificativa. Pe de alta parte, daca vicepresedintele CJ Olt nu a fost in situatie de incompatibilitate, cum spun reprezentantii institutiei, de ce acesta a demisionat din cadrul ATOP la inceputul acestei luni?! Daca secretarul CJ Olt, Marin Dobre, s-a blocat la auzul acestei intrebari, raspunsul celui invinuit de incompatibilitate a fost unul simplu: „Nu am vrut sa mai dau apa la moara celor care au inventat acest scandal“.


Prefectul Octavian Popescu a afirmat ca este posibil ca, daca situatia incompatibilitatii vicepresedintelui Ioan Nedelea se va adeveri, sa ia chiar masura incetarii de drept a mandatului de ales local: „Lucrurile nu sint foarte clare in acest moment. Vom sti sigur ce avem de facut doar dupa ce vom primi raspunsul secretarului general al CJ“. De precizat ca situatii asemanatoare cu aceasta au mai fost semnalate in peste 25 de judete din tara. In nici unul dintre cazuri nu s-a adoptat masura incetarii mandatului persoanei surprinse in „ofsaid“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS