17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDihonie la Serviciul de Ambulanta Gorj

Dihonie la Serviciul de Ambulanta Gorj

• Directorul Nicolae Serban este acuzat de un grup de salariati ca a primit spaga si ca acopera ilegalitatile unor angajati • Scandalurile de la Serviciul Judetean de Ambulanta au intrat si in atentia magistratilor • In ultimii ani, directorii de la Ambulanta Gorj au fost schimbati pe banda rulanta • Politia a demarat o ancheta pentru a verifica daca acuzatiile aduse directorului sint reale


Un grup de salariati din cadrul Serviciului de Ambulanta Gorj il acuza pe actualul director interimar, doctorul Nicolae Serban, ca ar fi comis o serie de ilegalitati si ca acopera abuzurile unor angajati. 38 de salariati – medici, ambulantieri si asistenti – au semnat o plingere in care se relateaza mai multe aspecte legate de modul in care Nicolae Serban conduce institutia. Intre numele care apar pe lista respectiva sint si cele ale unor fosti sefi ai Serviciului de Ambulanta Gorj, precum doctorii: Jeana Prejbeanu, Ana Duma, Roxana Hotoboc si Calin Neamt. Doctorul Nicolae Serban este acuzat ca incearca sa ascunda neregulile comise de soferul Dragos Giurea, care ar inregistra pentru cursele efectuate 380 de litri de benzina lipsa. De asemenea, la Serviciul de Ambulanta a fost angajata pe un post de asistenta fiica secretarei doctorului Nicolae Serban. In plus, medicii care asigura coordonarea au fost trimisi si in curse. Lui Serban i se mai reproseaza cu nu l-a suspendat din functie pe asistentul-sef Ion Cornoiu, in prezent trimis in judecata pentru trafic de influenta si primire de foloase necuvenite. Ultima acuzatie se refera la cazul unui cetatean care i-ar fi dat lui Nicolae Serban 10.000.000 de lei mita, pentru a-i salva fiica ranita intr-un accident de circulatie.


Doctorul Serban recunoaste ca a angajat-o pe fiica secretarei


Directorul Serviciului de Ambulanta Gorj, Nicolae Serban, a negat aproape toate acuzatiile care i se aduc, spunind ca se incearca discreditarea sa. Acesta sustine ca a fost numit in functie acum doua luni, perioada in care abia a avut timp sa analizeze situatia in care se gaseste institutia. „Am aflat de plingerea respectiva si cunosc cazul soferului Giurea. A venit politia aici, pentru a ancheta existenta unei curse fictive spre Cluj. Nu s-a gasit nimic. Sint numai minciuni. Este treaba politiei sa rezolve acest caz. Cind sa fac atitea nereguli daca abia am fost numit? Sint interimar si nu stiu cit o sa stau. In ceea ce priveste sanctionarea angajatului care a fost trimis in judecata, este adevarat ca nu am luat nici o masura, dar eu astept sa fie declarat vinovat, sa existe o hotarire judecatoreasca definitiva. Cit rau i-as face eu lui si copiilor lui, daca as lua o masura drastica? Pot sa spuna orice! Recunosc ca am dat dispozitie ca medicul coordonator sa mearga in teren cu ambulanta si sa nu stea la sediu, sa pazeasca telefonul. Iar treaba asta cu angajarea asistentei este chiar de neacceptat. A fost angajata pentru o luna. Pentru o luna? Asta reclama? Fata care era in locul ei este in concediu maternal – urmeaza sa revina pe post. Cazul Tita este un caz nefericit! Omul la necaz spune orice. Este de acum doi ani“, a afirmat doctorul Serban.


Scandaluri peste scandaluri


In ultimii doi ani, Serviciul de Ambulanta Gorj a fost in permanenta macinat de scandaluri. Acestea au pornit chiar din interior si au avut darul de a-i trimite in fata organelor de ancheta pe o buna parte dintre angajati, fie cadre de conducere, fie subordonati. In ultimele luni, dihonia pare sa se fi adincit. Pe la conducerea institutiei s-au perindat, intr-o perioada foarte scurta, trei-patru directori interimari. O parte din plingeri au fost intemeiate, altele nu. Intre cei care au avut sau au probleme cu legea a fost Ana Duma, fosta directoare, trimisa in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, alaturi de Ion Ghinoiu, referent la Serviciul Personal, din cadrul Ambulantei Gorj. Ana Duma mai este cercetata pentru infractiuni de coruptie in alte trei dosare. Alt angajat, Cristinel Aldescu, a fost cercetat pentru fals in declaratii si a primit o amenda administrativa. Roxana Hotoboc, fosta directoare interimara, a fost anchetata pentru abuz in serviciu si a primit neinceperea urmaririi penale. De asemenea, contabila-sefa, Elena Pirvulescu, a fost trimisa in judecata pentru nereguli financiare. Iancu Bura, din cadrul Biroului de presa al Inspectoratului Judetean de Politie Gorj, a declarat ca politia a primit o plingere care se refera la directorul Serviciului de Ambulanta Gorj: „Intr-adevar, exista aceasta plingere. Este semnata de mai multi salariati si sint prezentate mai multe fapte. Politia va efectua verificarile care se impun si in cazul in care se vor contura anumite infractiuni se va proceda in conformitate cu legislatia in vigoare“, a precizat responsabilul din IJP Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS