15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDinel - groparul Stiintei

Dinel – groparul Stiintei

Patronul echipei de fotbal s-a predat, dar nu a spus cui!


Recentele declaratii lansate de „specialistul in diversiuni“ Dinel Staicu, conform carora ar renunta, pentru a nu stiu cita oara, la echipa de fotbal Stiinta „U“ Craiova, au bulversat linistea autoritatilor locale. Balonul de sapun lansat de Staicu s-a postat ca un norisor deasupra capului lui Dinel, facind din acesta o victima a intrigilor politice si a tracasarilor organelor de ancheta care, conform afirmatiilor lui Dinel, ar face presiuni asupra firmelor detinute de acesta pentru a renunta la echipa pe care a condus-o cu glorie catre divizia B. Dinel a afirmat raspicat ca inceteaza finantarea echipei, dar nu a suflat nici o vorba despre firma care are jucatorii, lasind autoritatile locale intr-o ceata deasa, astfel incit acestea nu-si mai amintesc nici macar unde detin actiunile cumparate in urma subscriptiei publice din anul 2002. Atunci, Consiliul Local Craiova a cumparat actiuni de patru miliarde de lei la SC Fotbal Club Universitatea SA cu sediul in strada Unirii nr. 86. Tot atunci, autoritatea locala si-a trimis reprezentanti in Consiliul de Administratie, AGA si in echipa de cenzori, reprezentanti care trebuia sa apere interesul consiliului local. Multitudinea de firme cu nume asemanatoare, infiintate de Staicu, a creat confuzie chiar si in rindul celor mai infocati suporteri ai Craiovei, obisnuiti sa vada spectacolul de pe stadion si nu circul din afara lui.


Dupa ce in iulie 2002 Staicu a preluat echipa de fotbal Universitatea Craiova de la Gigi Netoiu, in luna octombrie a aceluiasi an, acesta a organizat o campanie de subscriptie publica pentru majorarea capitalului social si pentru implicarea suporterilor in activitatea echipei. Printre cei care au cumparat actiuni a fost si Consiliul Local Craiova, care a pompat patru miliarde de lei din bugetul local spre binele echipei fanion a orasului in contul SC Fotbal Club Universitatea SA, cu adresa in strada Unirii nr. 86. La vremea respectiva, autoritatile au fost reprezentate la nivelul conducerii societatii de citiva consilieri locali: Gongu Petre, Anghel Radulescu si Bogdan Firuleasa. La acea data, actionar majoritar al societatii care a organizat subscriptia era SC BMO SA cu 98%, care la rindul ei avea actionar majoritar Asociatia Crestin Ortodoxa Podari cu 93,8%, alaturi de Popescu Carmen Ioana, Popa Cecilia Rodica, Giurea Carmen Tanta si Ica Iulian, toti cu cite 1,5%. Alaturi de BMO SA, la clubul de fotbal mai detineau actiuni SC Forum Privat Prod Oltenia SA, Staicu Marian si Popescu Carmen Ioana, care erau controlate de fapt de Dinel Staicu.


De patru ori Stiinta…


La doi ani de la subscriptie, Staicu a fost obligat de lege sa schimbe numele echipei, astfel ca din Universitatea Craiova s-a ajuns la Stiinta Craiova. O data cu aceasta, Dinel a modificat si denumirea societatii la care cumparase actiuni consiliul local din SC Fotbal Club Universitatea SA in Stiinta „U“ Craiova SA cu aceeasi adresa si aceleasi date de identificare. Conform datelor din Registrul Comertului, fostii actionari, persoane fizice si juridice, nu mai exista asa cum nu figureaza ca actionar nici Consiliul Local Craiova, desi aceasta este cu siguranta firma in care autoritatile locale au investit bani chiar daca intre timp au uitat numele firmei. De remarcat faptul ca, o data cu schimbarea numelui firmei, capitalul social a fost majorat la aproape 110 miliarde de lei, in felul acesta consiliului local reducindu-i-se procentul detinut sub valoarea de 0,5%. Noua firma cu capitalul majorat are ca administrator pe Vlad Rebega, omul lui Staicu, si ca cenzor pe fostul director al Finantelor doljene si actual consilier municipal, Petre Gongu, caruia ii expira mandatul in anul 2006. Pentru a crea confuzie in jurul societatii care ar trebui sa detina echipa de fotbal a Craiovei, Staicu a infiintat alte trei societati comerciale cu nume asemanatoare. In anul 2004, Dinel a creat SC FC Stiinta „U“ Craiova cu sediul tot in strada Unirii nr. 86, avindu-i ca actionari pe: Staicu Marian, Popescu Carmen Ioana, Forum Privat Prod Oltenia, BMO Oltenia SA si Asociatia Crestin Catolica Ortodoxa cu sediul in Podari, acolo unde se afla si celebrul parc de distractii RSR, asociatie care detine 98,4% din actiuni. Si aceasta societate este administrata tot de Rebega Vlad. O alta societate care contine in titulatura cuvintul „stiinta“ este SC Guardia Stiinta, infiintata in 2004, avindu-l ca unic actionar pe Staicu Dinel si administrata tot de el. Desi s-a ferit ca dracu’ de tamiie sa nu-i fie numele asociat cu al lui Mititelu, Dinel si-a inregistrat societatea pe strada Sfintul Dumitru nr. 1, care este adresa hotelului New York detinut de Adrian Mititelu prin societatea cu acelasi nume ca al hotelului. Este posibil ca aparitia televizata de duminica a lui Dinel Staicu sa fi fost bine pusa la punct si gindita cu mult timp inainte pentru ca, in martie 2005, Staicu si-a mai facut o firma, SC Fotbal Stiinta Craiova SA, cu sediul in strada Caracal nr. 142, avind ca asociati SC Management 3TV SRL, BMO Oltenia, Forum Privat Prod Oltenia, FPP Oltenia SA si Asociatia Crestin Catolica Ortodoxa, actionar majoritar cu 98,4%.


Mult zgomot pentru nimic!


Echipa de fotbal din Craiova, al carei nume l-au facut fotbalisti celebri raspinditi prin toata lumea, a ajuns jucaria lui Staicu preluata de la Netoiu. Sub patronajul sau, echipa nu a progresat. Ba, mai mult, a ajuns aproape in divizia B. La sfirsitul anului trecut, Staicu iar a declarat ca vrea sa cedeze gratis echipa consiliului local, fapt pentru care s-au purtat si discutii in acest sens. „In iarna am purtat mai multe discutii cu Staicu pentru a prelua echipa de fotbal, dar el s-a dovedit neserios. Seara ne intilneam si stabileam termenii de preluare, dimineata el venea cu un contract in care erau stipulate alte clauze decit cele pe care le discutasem. Dupa mai multe runde de acest gen am renuntat, pentru ca ne-am dat seama ca de fapt nu voia sa ne dea nimic. Acum iar vrea sa ne dea echipa, dar nu mai vrem noi sa o luam pentru ca nu avem bani cuprinsi in buget pentru acest lucru. La momentul la care am discutat cu el nu era bugetul aprobat si am fi putut prevedea in buget suma care era necesara. De altfel, nici nu se mai stie la care dintre firme este actionar consiliul local, pentru ca societatea de audit pe care am adus-o noi s-a speriat si a plecat cind a vazut prin cite transformari a trecut firma care a incasat de la noi cele patru miliarde de lei in 2002. Acum asteptam sa vina primarul sa vedem daca se mai poate face ceva…“, a spus viceprimarul Craiovei, Gheorghe Nedelescu. „Staicu nu da nimic pe gratis. Declaratiile lui televizate au fost praf in ochi. El cauta pe cineva ca sa o poata da pe bani. Pina cind nu vom sti exact la care firma sintem actionari, cu cit sintem si pe care firma sint angajati jucatorii nu cred ca se mai poate purta o discutie serioasa. Am inteles ca jucatorii sint pe o asociatie de la Podari pe care este si parcul, dar adevarul nu-l stie decit Staicu. La Pitesti, exista deja un precedent in care consiliul local si consiliul judetean sint actionari majoritari, iar alti oameni de afaceri din oras sau judet sint actionari minoritari si finantatori. Pina nu se va intelege ca nu se poate face doar comert cu o echipa de fotbal, lucrurile nu se pot linisti“, a spus Rodion Camataru, consilier local si unul dintre fotbalistii Craiovei Maxima. Celalalt viceprimar al Craiovei, Sorin Iordache, a declarat ca pentru finantarea echipei este nevoie de aproximativ 50 de miliarde de lei, bani care ar trebui luati de la celelalte investitii, in conditiile in care bugetul este si asa cirpit. „Momentan, nu se pot gasi surse de finantare. Poate la rectificarea de buget din iunie. Pentru preluarea echipei este nevoie de o sedinta extraordinara a consiliului local, care sa aprobe infiintarea unei comisii de negociere, ceea ce presupune timp“, a precizat Sorin Iordache.


In cazul in care primaria s-ar inhama la finantarea echipei, in mod sigur ar avea de suferit celelalte domenii prioritare ale orasului. Mai mult ca sigur populatia Craiovei ar fi mai interesata de extinderea retelei de gaze, extinderea retelei de apa si canalizare sau de asfaltarea strazilor si refacerea trotuarelor sau de amenajarea parcurilor. La urma urmei, echipa de fotbal este o afacere privata a lui Dinel Staicu, care, daca vrea, o mai finanteaza, daca nu… e treaba lui. Autoritatile acorda prea mare atentie toanelor lui Staicu, care isi anunta public incetarea finantarii propriei societati, in loc sa-si vada de treburile lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS