11.4 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAsistenta primara la domiciliul asiguratului

Asistenta primara la domiciliul asiguratului

Asiguratii din sistemul sanitar au dreptul la servicii de asistenta medicala primara, inclusiv asistenta medicala la domiciliu, acordata de medicul de familie pe lista caruia sint inscrisi.


Potrivit reprezentantilor Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Dolj, medicului de familie i se poate solicita sa se deplaseze la domiciliul asiguratilor, indiferent daca este vorba de copii sau persoane adulte. „Medicul poate fi solicitat sa se deplaseze la domiciliul copiilor, in primii ani de viata, pentru urmarirea dezvoltarii psihomotorii, la externarea din maternitate a acestora si la virsta de o luna. De asemenea, pentru copiii de pina la 1 an, in caz de boala sau accident, cind deplasarea lor la cabinet nu este posibila. In cazuri de urgente medico-chirurgicale sau alte situatii care nu permit deplasarea la cabinet, in insuficienta motorie a trenului inferior sau insuficienta cardiaca clasa IV-NIHA, pentru bolnavi in faza terminala, pentru bolnavi cu alte afectiuni grave pentru care, la recomandarea printr-o scrisoare medicala a medicului de specialitate, nu este permisa deplasarea (repaus absolut) si care necesita monitorizare si tratament, se poate solicita deplasarea medicului de familie la domiciliul asiguratului, indiferent de virsta acestuia“, a declarat Daniela Gheorghe, purtatoarea de cuvint a CAS Dolj.


Medicul de familie acorda asistenta medicala la domiciliul asiguratilor in timpului programului de lucru, conform graficului de vizite.


Servicii de ingrijiri medicale la domiciliu


Pe linga asistenta medicala la domiciliu oferita de medicul de familie, asiguratii mai pot beneficia la nevoie si de ingrijiri medicale la domiciliu din partea unor furnizori autorizati de astfel de servicii, aflati in relatii contractuale cu Casa de Asigurari de Sanatate.


Recomandarea pentru acest tip de servicii medicale o face medicul specialist din ambulatoriu sau din spital, in functie de starea de sanatate a bolnavului si gradul de dependenta al acestuia. „Recomandarea impreuna cu o cerere se depun la sediul CAS. Daca este aprobata cererea, asiguratul se va adresa unui furnizor inclus pe lista celor care au incheiate contracte cu Casa de Asigurari“, a mentionat Daniela Gheorghe.


In prezent, in judetul Dolj, exista doi furnizori care ofera servicii de ingrijiri medicale la domiciliu, in baza contractului incheiat cu CAS Dolj: A.I.C. „Helios“ si Micropoliclinica „Cordis“, ambele cu sediul in Craiova. Pachetul de servicii de care beneficiaza asiguratul cuprinde monitorizarea parametrilor fiziologici (temperatura+respiratie, puls+tensiune arteriala, diureza+scaun), administrarea unor medicamente intramuscular, intravenos sau intravezical, alimentarea artificiala pe sonda gastrica, diverse manevre terapeutice pentru evitarea unor complicatii la bolnavii imobilizati, ingrijirea plagilor, stomelor, fistulelor, tubului de dren, monitorizarea dializei peritoneale etc.


Pentru cei interesati, serviciile de ingrijiri medicale la domiciliu de care beneficiaza asiguratii si tarifele acestor servicii, decontate de casele de asigurari, sint cuprinse in Anexa nr. 26 a OC nr. 56/45/2005 al MS si CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a contractului cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari de sanatate pentru anul 2005.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS