22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDebitul Dunarii creste de la o zi la alta

Debitul Dunarii creste de la o zi la alta

Ca urmare a temperaturilor ridicate si a topirii zapezilor de pe versanti, debitele in bazinul Dunarii cresc de la o zi la alta. La Gruia, debitul se apropie de cota de atentie. Potrivit specialistilor de la Portile de Fier, debitul Dunarii ajunsese ieri la 9.500 de metri cubi pe secunda, iar potrivit prognozei stabilite de comun acord cu partenerii sirbo-muntenegreni, acesta va ajunge la 12.000. Barajul de la Portile de Fier I a inceput sa deverseze apa din lacul de acumulare. „Aceasta situatie nu este anormala pentru noi, care exploatam de ani de zile acest obiectiv, si poate fi gestionata fara nici o problema. In momentul de fata, ca urmare a Conventiei de exploatare, sintem in situatia in care debitele defluente sint sensibil mai mari decit cele afluente cu circa 700 pina la 1.000 de metri cubi pe secunda. In momentul in care in sectiunea Portile de Fier se atinge un debit de 11.500 metri cubi pe secunda, nivelul la baraj trebuie sa fie la cota 63, dupa care debitele afluente vor fi matematic egale cu cele defluente“, a declarat Teodor Pavelescu, directorul Sucursalei Hidrocentrale Portile de Fier.


Potrivit lui Pavelescu, in prezent „nu exista probleme pentru riveranii din zona Portile de Fier I si Portile de Fier II, dar, pe masura ce debitele vor depasi 12.000 de metri cubi pe secunda, in aval de Portile de Fier II s-ar putea sa apara ceva probleme“. Luni, una dintre parcarile de pe marginea Drumului European 70, intre Drobeta Turnu Severin si Hidrocentrala Portile de Fier, era inundata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS