10.9 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegistii de la „Mina Minovici“ nu au finalizat testul ADN

Legistii de la „Mina Minovici“ nu au finalizat testul ADN

• Judecatorii de la Brasov s-au uitat la poze si la o caseta video • Un nou termen a fost programat pentru 13 aprilie • Curtea de Apel din Brasov a admis cererea Lilianei Clima, avocata lui Tundrea, care a solicitat ca desigilarea probelor sa fie facuta numai in prezenta celui judecat pentru viol si crima, respectiv a aparatorului sau • Tragerea de timp in dosarul Tundrea este inexplicabila, mai ales ca procesul a fost stramutat


Marcel Ilie Tundrea, avocata Liliana Clima si judecatorii Curtii de Apel din Brasov au fost lasati ieri cu ochii in soare de catre medicii legisti de la Institutul National de Medicina Legala(INML) „Mina Minovici“ din Bucuresti, care nu au prezentat instantei raportul cu expertiza ADN. In ciuda faptului ca judecatorii dispusesera prezentarea raportului respectiv in cadrul sedintei de ieri, magistratii nu au avut parte decit de o plansa cu fotografii si de o caseta video pe care se afla filmul exhumarii ramasitelor pamintesti ale Mioarei Gherasie. Curtea de Apel din Brasov a dat un nou termen pentru data de 13 aprilie. Motivarea noii aminari a fost chiar lipsa raportului de expertiza. Nimeni nu a putut afla totusi de ce testul ADN nu a fost efectuat pina in prezent, cu toate ca legistii de la „Mina Minovici“ au avut la dispozitie doua rinduri de probe. Acestea au fost recoltate din cimitirul Pojogeni pe 9 decembrie 2004. La momentul respectiv, Gheorghe Roman, medicul legist venit de la Bucuresti, a declarat ca in laboratoarele INML se poate efectua testul ADN fara probleme si ca probele prelevate si rezultatul testului ii vor ajuta pe judecatori in cursul procesului.


Tundrea se bucura ca va participa la desigilarea probelor


Avocata Liliana Clima nu si-a putut explica de ce probele nu au fost expertizate si de ce legistii nu au prezentat o explicatie in fata judecatorilor brasoveni. Singurul lucru cert cu care Tundrea si Liliana Clima s-au intors de la Brasov este ca instanta si-a dat acordul ca amindoi sa asiste la desigilarea probelor aflate la INML: „S-a aminat cauza pentru lipsa expertizei. S-a admis totusi cererea noastra scrisa depusa la dosar prin care solicitam sa fim de fata la desigilarea probelor. Este bine ca se intimpla asa, pentru a nu exista suspiciuni. Nu s-a dat o data cind trebuie sa fim chemati. Cert este ca pe 13 aprilie trebuie sa fie prezentat rezultatul ADN“, a spus Liliana Clima. Marcel Ilie Tundrea a pus lipsa raportului de expertiza de la dosar pe seama faptului ca el doreste sa solicite despagubiri foarte mari celor care l-au trimis 12 ani dupa gratii. „Ce am cerut mi s-a aprobat, sa fiu acolo cind desigileaza probele. Nu stiu de ce s-a intirziat – cred ca e problema de daune. Acum am mai multa incredere ca totul va fi corect!“, a spus Tundrea. Acesta a mai precizat ca a luat cu el la Brasov bancnotele de 10.000 de lei ale caror serii le-a trecut pe probele recoltate din ramasitele pamintesti ale Mioarei Gherasie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS