19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateIn judetul Dolj nu se preconizeaza o epidemie de meningita

In judetul Dolj nu se preconizeaza o epidemie de meningita

Numarul cazurilor de meningita din judetul Dolj este, in prezent, redus. La Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie „Victor Babes“ din Craiova sint internati doar patru pacienti, care au fost suspectati de meningita acuta virala sau de meningita tuberculoasa. Toti cei patru pacienti sint in prezent in investigatii, in vederea confirmarii diagnosticului. Purtatorul de cuvint al spitalului, dr. Manuela Musa, a precizat ca toti cei patru suspecti de meningita sint copii. „Cele patru cazuri pe care le avem in prezent sint inca in investigatii, dar probabilitatea confirmarii diagnosticului de meningita este foarte mare. Avem trei cazuri de meningite acute virale. Toti sint copii, cel mai mic avind trei ani si opt luni. Cel de-al patrulea caz este al unui sugar de 11 luni, suspectat de meningita tuberculoasa. Nu s-au inregistrat insa cazuri de meningite bacteriene purulente, care ne-ar putea duce cu gindul la o posibila epidemie. Numarul cazurilor se incadreaza in limitele obisnuite pentru aceasta perioada, astfel incit nu se poate vorbi despre o epidemie de meningita“, a spus dr. Manuela Musa.

Cei patru copii sint sub tratament, viata lor nefiind pusa in pericol. Principalele simptome ale acestei boli, care uneori poate ucide, sint febra, cefalee, varsaturi, fotofobie, stare generala modificata. „Sint bolnavi care incearca sa-si stabileasca singuri diagnosticele, iar acest lucru nu este benefic pentru ei. Este bine ca atunci cind prezinta astfel de simptome, pacientii sa se prezinte la un specialist, pentru ca diagnosticul sa fie corect, iar viata lor sa nu fie pusa in pericol“, a mai precizat dr. Manuela Musa.

Pe de alta parte, purtatorul de cuvint al Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie „Victor Babes“ din Craiova a mentionat ca, in prezent, situatia privind medicamentele din farmacia spitalului este reglementata. Pentru lunile noiembrie si decembrie, fondurile existente in vederea achizitionarii de medicamente sint suficiente, astfel incit farmacia spitalului nu duce lipsa de medicamente. „Au mai existat disfunctionalitati privind aprovizionarea cu medicamente a farmaciei din cadrul spitalului, dar acestea au fost rare si nu au pus nici un moment viata pacientilor internati in pericol“, a adaugat dr. Manuela Musa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS