15.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFinantele doljene „se lupta“ cu o judecatoare din Calafat

Finantele doljene „se lupta“ cu o judecatoare din Calafat

• Reprezentantii DGFP se tem ca magistrata trage de timp si intentioneaza sa ceara Judecatoriei Calafat recuzarea ei • De greselile judecatoarei ar putea profita fratii Mihailescu, care se pot prevala de vicierea procedurii de emitere a ordonantei prezidentiale

Reprezentantii Finantelor doljene se confrunta cu o situatie incredibila in privinta SC EXTENSIV COM SRL, firma patronata de fratii Mihailescu. Pentru ca nu pot patrunde in incinta societatii, in vederea stabilirii inventarului patrimoniului disponibil, situatie similara si in cazul celeilalte firme a Mihailestilor, SC Zaharul SA, Finantele au cerut Judecatoriei Calafat sa emita o ordonanta prezidentiala care sa le faciliteze accesul pe platforma EXTENSIV. Stupoare, insa. O judecatoare de la instanta din Calafat a trimis o citatie la sediul EXTENSIV, citatie care s-a intors insa fara stampila societatii, iar judecatoarea a constatat ca nu s-a indeplinit procedura, motiv de a prelungi la nesfirsit misterul in privinta existentei sau disparitiei activelor societatii. Desi instanta putea foarte usor sa afiseze la sediu citatia cu pricina, aceasta a considerat ca trebuie repetata procedura.

In opinia judecatoarei, SC EXTENSIV COM SRL ar avea doua sedii

Consilierii juridici ai Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Dolj sint uimiti de modul in care este solutionata cererea lor de emitere a unei ordonante prezidentiale de catre instanta, practic ultima metoda la care puteau apela pentru a face inventarul activelor societatii in vederea punerii sechestrului asupra lor.

„Noi am solicitat sa se faca procedura de afisare la sediul societatii a citatiei pentru a grabi lucrurile, deoarece se presupune ca este ordonanta prezidentiala. Ne-a uimit insa atitudinea judecatoarei de la Calafat, care a spus ca nu recurge la aceasta metoda, deoarece ea stie ca EXTENSIV mai are un sediu si in Craiova“, au declarat surse din Finantele doljene. Conform spuselor acestora, este imposibil ca o firma sa aiba doua sedii in acelasi timp, deoarece in felul acesta ar incalca legea. „O firma poate avea un punct de lucru declarat, dar documentele si stampilele societatii trebuie sa stea la sediul declarat“, au mai spus sursele respective.

Consilierii Finantelor se tem ca, prin decizia luata, judecatoarea incearca sa prelungeasca momentul adevarului cind reprezentantii Fiscului vor vedea cu ochii lor ce a mai ramas din activele fratilor Mihailescu.

„Repetitia“, mama invataturii

Surse din DGFP Dolj au declarat ca repetarea procedurii de citare este in maximum o saptamina. Conform spuselor acestora, judecatoarea din Calafat a decis sa repete procedura, dar in Craiova, ceea ce ar atrage dupa sine anularea actului, fratii Mihailescu putindu-se prevala pe viitor de acest lucru. „Daca face citarea la punctul de lucru din Craiova, prin agentul procedural, inseamna ca procedura va fi viciata, iar reprezentantii firmei se pot prevala de acest lucru, contestind ordonanta prezidentiala de acces in unitate“, au precizat sursele amintite.

Comportamentul judecatoarei le-a trezit suspiciuni consilierilor juridici ai Finantelor deoarece, pe de o parte, aceasta putea sa afiseze citatia la sediul EXTENSIV sau sa o publice in presa si fara citarea partilor, iar, pe de alta parte, pentru ca, atunci cind consilierii au cerut emiterea ordonantei, judecatoarea a intrebat de ce vor acest lucru pentru terenul sechestrat deja de Finante.

„Noi nu am facut referire la terenul pe care s-a pus sechestru inainte de cererea noastra, or, judecatoarea ne-a intrebat daca vrem sa-l vedem inca o data“, au spus sursele din DGFP Dolj. Cert este ca, fara respectiva ordonanta prezidentiala, reprezentantii Finantelor nu pot patrunde pe proprietatea fratilor Mihailescu, chiar daca Finantele incearca sa declanseze falimentul societatii pentru datorii de aproape 51 de miliarde de lei, dupa cum reiese din spusele consilierilor juridici ai DGFP Dolj.

„Nici politia nu poate intra acolo fara ordonanta prezidentiala. Daca judecatoarea mai procedeaza in felul acesta, am putea cere Judecatoriei Calafat sa o recuze, deoarece comportamentul ei este diferit de al institutiei, care a incercat sa rezolve situatia cit mai repede cererea noastra“, au mai spus sursele amintite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS