14.2 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiovenii au ramas fara adaposturi sociale

Craiovenii au ramas fara adaposturi sociale

Nu vor mai fi amenajate adaposturi sociale pentru craioveni, pina la sfirsitul anului. La aceasta concluzie a ajuns Primaria Craiova, in urma numeroaselor cereri din partea persoanelor care nu au unde locui. In judetul Dolj, pentru anul in curs nu a fost asigurat nici un ban pentru construirea de locuinte sociale.

Totusi, numarul celor care nu au nici un venit si solicita o astfel de casa a crescut. Autoritatile locale au reamenajat citeva imobile pentru cei care fusesera evacuati. Initiativa a fost salutata, insa nu a reusit nici pe departe sa acopere volumul de cereri.

Banii pentru lucrari au provenit de la bugetul local, dar in prezent nu mai sint disponibilitati in acest sens. „Abia in 2005 poate vom mai gasi ceva camere pentru cei care chiar nu au unde sa stea. Pina atunci, nu avem nici o alta posibilitate“, a precizat viceprimarul Sorin Iordache.

Situatia actuala nu a reusit sa calmeze conflictul care exista deja intre municipalitate si craiovenii care nu au unde sa locuiasca pe perioada iernii. Pentru a capta atentia autoritatilor, femeile au venit insotite de cite doi-trei copii la primarie, implorind mila. „Am trei copii si stau cu chirie. Acum o saptamina a venit proprietaru’, si mi-a zis sa imi iau hainele si sa plec, ca a gasit pe altu’, sa stea in garsoniera. Nu am gasit niciunde sa stau cu 500 de mii pe luna. O sa ramin pe drumuri, chiar acum, in plina iarna“, a spus o craioveanca.

Ultimele locuinte care au fost date in folosinta sint intr-un imobil pe strada Riului. Beneficiarii acestora sint romii care locuiau in corturile de pe linga Biserica Madona Dudu. In aceeasi curte mai sint citeva incaperi care, din pacate, au nevoie de reparatii capitale. Acestea nu se vor realiza insa anul acesta.

„Cei care au nevoie de o casa sa isi depuna mai degraba dosarele pentru locuinte ANL. Acolo au o sansa in plus sa obtina o camera, unde sa se adaposteasca“, a incheiat Iordache.

Zeci de craioveni vor fi nevoiti si in aceasta iarna sa stea pe unde apuca, pentru ca nu vor putea beneficia de un ajutor din partea Primariei Craiova. Acest lucru ii intriga pe oameni, care considera ca institutia este obligata sa le asigure un trai decent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS