Viata Mariei Ciurez, de 67 ani, din Maruntei, pe care necazurile n-au
slabit-o, ci au intarit-o sa le poata tine piept, e ca o poveste de necrezut. Nici nu stie cu ce sa inceapa, dar cind se apuca de povestit insira pe nerasuflate ultimii 13 ani de cosmar. Durerea inca mai exista, numai ca responsabilitatea de a creste trei fete, nepoatele ei, de a le tine in scoala si a incerca sa le ofere un viitor, a infrint si lacrimi si tot. Traieste pentru ele, munceste pentru ele si nu-si doreste decit s-o tina Dumnezeu tare, sa le vada mari si aranjate la casele lor.
„Nu-mi iese din gind nici acum cum statea atirnat de gura podului“
Sirul mortilor cumplite cu care a incercat-o Dumnezeu a inceput cu sotul ei, in 1991. Nu era batrin, dar trupul i s-a macinat de boala. Barbatul cu care si-a crescut copiii s-a dus incet. A lasat-o cu unul dintre fii, cu nora si cu trei fete micute. Si de-ar fi fost asta tot!
Nu multi ani s-au scurs, doar patru, pina cind nora, rapusa si ea de boala, a fost condusa pe ultimul drum de cei dragi. „Fetele erau mici, de-abia primele doua, Carmen, cea mare, si Flori, isi mai aduc aminte. Pe a mica o certa
ta’-so, mai tirziu, ca la moartea ma-sii ea cinta «Florile dalbe». Ce sa-i ceri unui copil care nu stie ce se intimpla cu el?“.
Dupa moartea nurorii, lucrurile s-au inrautatit vazind cu ochii. „Baiatul s-a schimbat mult. A iubit-o si n-a suportat gindul ca a murit. Lucrasera impreuna la filatura, in Draganesti, acolo s-au cunoscut si s-au luat. Ea era din Comani, acolo sta cuscrul. A murit si ea tot de boala, dar baiatul incepuse sa spuna ca nu poate sa mai traiasca, nu poate sa creasca singur trei fete“.
Dimineata in care si-a gasit fiul atirnind pe prispa casei o urmareste permanent. „Nu-mi iese din gind nici acum cum statea atirnat de gura podului. Nici nu pot sa dorm noptile, il vad mereu asa, chiar daca au trecut cinci ani de-atunci“. Viata ei inseamna un sir lung de pomeni si grija sa le puna fetelor ceva pe masa si sa le imbrace. „Acum ii fac baiatului pomana de patru ani, desi el a facut cinci, dar anu’ trecut n-am avut bani
sa-i fac ca lumea, i-am facut mai pe subtire, cu ce-am putut. Am impartit si eu cu strachina pe la vecini.“
„Nu sint lemne de foc, n-am porc de Craciun, banii nu se-ajung…“
Gindul ca se apropie iarna o macina cel mai tare. „Ma crede cineva ca n-am un lemn in curte? Cu ce sa iau? N-am porc de Craciun, banii nu se-ajung… Soarta grea o sa aiba si fetele. Li s-a dat pensie un milion cinci sute, acum li s-a marit la doua milioane, pentru toate trei. Mi-e si mie greu, ca de, sint trei, iar eu am pensia mea de cinci sute de mii si inca noua sute dupa barbatu-meu“, a spus Maria Ciurez. A avut noroc de fete bune. Carmen e in ultimul an la Liceul din Draganesti, Flori este in clasa a IX-a la Liceul „Ion Minulescu“, in Slatina, iar cea mica termina anul acesta gimnaziul la Scoala din Maruntei.
„Facem tot posibilul sa le cumparam si lor un televizor“
Fetele si bunica ce si-ar da si sufletul pentru ele au stirnit nu mila, ci admiratia satenilor. Curtea mereu maturata, casa micuta, dar ingrijita sint semne ca se simt bine in cuibusorul lor, chiar daca iarna se apropie si numai gindul ca n-au lemne pentru foc le ingheata. Consilierii locali au hotarit sa le acorde un sprijin financiar. Nu mult, dar macar le mai usureaza din cheltuielile pentru pomana tatalui, care se apropie.
Viceprimarul comunei, Daniel Ghita, spune ca dorinta lui cea mai mare ar fi sa reuseasca sa le cumpere un televizor: „Nu pot sa stea rupte de lume. Facem si noi ce putem pentru ele“.
