12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTermen-limita pentru proiectele de finantare europene

Termen-limita pentru proiectele de finantare europene

Pina la mult trimbitata si atit de asteptata intrare a Romaniei in Uniunea Europeana nu mai e mult. Uniunea este insa o lume in care nu mai exista programe de asistenta, cum este PHARE, ci programe comunitare si fonduri structurate, o lume cu totul noua din multe puncte de vedere. O serie de programe comunitare functioneaza, in Romania, inca din 1997. Pina la disparitia programelor PHARE si inlocuirea lor cu aceste tipuri de programe nu mai este foarte mult timp.Grundtvig 1 face parte din aceasta serie de proiecte europene. Nu e deloc timpul pierdut pentru realizarea inca de pe acuma unui proiect cum este Grundtvig. Desi termenul-limita de depunere a proiectelor este la 1 noiembrie, cine are nevoie de parteneri in Europa ii mai poate gasi. Lista anterioara a proiectelor Grundtvig 2, acceptate in urma rundei 2004, cu termen de predare a candidaturilor la 1 martie 2004, cuprinde si judetul Dolj. Cistigatorii au fost anuntati de rezultatul selectiei la sfirsitul lunii iunie.

Doljul a tras trei „bilete“ cistigatoare

In septembrie 2004, exista un nou termen-limita pentru liniile de finantare (denumite „actiuni“ in terminologia programului) Grundtvig 1 si 4 – proiecte de amploare, cu bugete mai generoase, spre deosebire de proiectele finantate prin Grundtvig 2. La circa doua luni si jumatate dupa acest termen-limita, se anunta doar cistigatorii unei preselectii.

Organizatiile si institutiile care merg mai departe dupa aceasta preselectie urmeaza sa depuna, pina la un nou termen-limita, 1 martie 2005, cite un dosar detaliat al proiectului cu care au cistigat preselectia.

Cei care trec cu bine si de acest al doilea „hop“ vor primi, in vara lui 2005, o veste buna cu privire la o viitoare finantare.

Urmeaza semnarea contractului in octombrie si virarea primei transe a finantarii in noiembrie. Acest tip de finantare merita efortul de a fi solicitat, ca orice program comunitar. Pentru finantarile Grundtvig 2, va exista un nou termen- limita la 1 martie 2005, iar bursele individuale Grundtvig 3 au termen-limita tot primavara lui 2005. Accesul la acest tip de programe nu este atit de restrins si exclusivist. Doljul este prezent pe lista cistigatorilor proiectelor aprobate cu buget Grundtvig 2, 2004 cu trei institutii de invatamint. Scoala nr. 24 „Sf.Gheorghe“ a cerut pentru programul de Parteneriat Educational „Join Us“ 10.750 de euro. Suma alocata de care va beneficia in final va fi de 6.975 de euro. Liceul de Arta „Marin Sorescu“ a solicitat pentru proiectul de dezvoltare a unui nou tip de integrare prin arta suma de 13.432 de euro si va primi 5.946 de euro.

Grupul Scolar „Ilie Murgulescu“ a realizat un proiect pentru care a solicitat suma de 11.898, din care va primi 6.450 de euro. Sumele nu reprezinta doar lichiditati, ci si materiale necesare dezvoltarii programelor in cauza. Uniunea Europeana ofera fonduri pentru asemenea proiecte. Doljul se afla in topul judetelor cu mai multe proiecte aprobate. Proiectele respective au demarat, din punct de vedere contractual, la 1 august 2004, mult mai rapid decit proiectele de la PHARE. Prima transa a finantarii se distribuie din luna septembrie (dupa sosirea banilor de la Comisia Europeana).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS