16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFara ajutorul municipalitatii, parcul industrial va functiona doar pe hirtie!

Fara ajutorul municipalitatii, parcul industrial va functiona doar pe hirtie!

Infiintarea parcului industrial pe platforma de la SC AVIOANE SA a reaprins sperantele investitorilor doljeni. Reprezentantii IMM – urilor spera ca noua entitate va da un impuls dezvoltarii economice a orasului prin atragerea marilor firme internationale si a celor cu reprezentare nationala, dar se tem totodata ca lucrurile vor demara cu greutate din cauza lipsei promovarii si a unei colaborari cu reprezentantii autoritatilor locale. Valentin Cristea, presedintele Consiliului Local al Intreprinderilor Mici si Mijlocii ( CLIMM ) Craiova, spune ca, pentru a avea succes, conducerea parcului industrial trebuie sa promoveze intr-o prima faza pe internet facilitatile oferite firmelor interesate. „Ideal ar fi ca promovarea sa inceapa in luna septembrie, pentru a nu se pierde timp pretios. Trebuie ca facilitatile pe care le presupune un parc industrial sa fie promovate in exterior, pentru ca altfel nu va avea nici un succes“, a declarat acesta. Presedintele CLIMM considera ca actuala administratie este mult mai deschisa la discutii decit precedenta. „Am discutat cu primarul Solomon si cind se va intoarce din concediu ne vom aseza la masa si vom discuta despre colaborarea dintre IMM-uri si primarie, lucru pe care il dorim de atita timp. Incercam sa incheiem un protocol de colaborare prin care sa primim sprijinul institutiei in acordarea de spatii si facilitati fiscale pentru firmele din Craiova. Pentru inceput am dori ca la discutiile din comisiile de specialitate ale primariei sa participe si un reprezentant al IMM-urilor. Noi nu vom aduce firmele pe care le reprezentam sa investeasca in parcul din Craiova daca primaria nu acorda facilitati suplimentare“, a mai spus Cristea.

Primaria trebuie sa ia taurul

de coarne

Pentru ca succesul infiintarii parcului industrial sa nu ramina doar pe hirtie, edilii locali trebuie sa acorde facilitati suplimentare posibililor investitori. Reprezentantii firmelor spera ca primaria va acorda scutiri sau reduceri la plata taxelor si impozitelor locale pentru cladirile si activele destinate activitatii de productie, lucru considerat absolut necesar pentru ca parcul industrial sa fie atractiv pentru eventualii investitori. „Primaria trebuie sa puna la punct un plan viabil de promovare si facilitare a investitiilor. Altfel infiintarea parcului va ramine doar pe hirtie“, a mai spus Valentin Cristea. O posibila solutie pentru dezvoltarea mediului de afaceri local este vinzarea catre IMM-uri a spatiilor si halelor aflate in proprietatea colosilor industriali din Dolj, spatii care zac in paragina sau nu sint folosite de ani de zile. Reprezentantii firmelor ii acuza pe directorii marilor intreprinderi ca nu vor sa respecte legea care ii obliga sa scoata la vinzare spatiile neutilizate. „Am incercat de multe ori sa-i determinam pe acesti oameni sa scoata la licitatie halele si terenurile pe care le au, dar nu am rezolvat nimic. Practic, IMM-urile din Dolj sint in actuala stare de subfinantare si pentru ca nu au bani pentru investitii in spatii si tehnologie“, a concluzionat presedintele CLIMM Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS