12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi parinti isi cauta disperati fata despre care cred ca este drogata si sechestrata

Doi parinti isi cauta disperati fata despre care cred ca este drogata si sechestrata

O tinara de 18 ani din Craiova a disparut de acasa de trei luni si jumatate, fara sa se mai stie nimic de ea. Fata a plecat la o prietena, a luat cu ea doar cheile de la casa si telefonul mobil, si nu s-a mai intors. Parintii Nicoletei Grigorascu sint convinsi ca fiica lor a fost rapita si sechestrata. „Fetita noastra este un copil cuminte. N-a plecat niciodata de acasa fara sa ne spuna unde se duce. N-am avut niciodata certuri majore si comunicam foarte bine. Stiam totul despre ce face, cu cine umbla, imi povestea despre baietii cu care iesea. Veneam acasa de la serviciu, ne pupa pe amindoi si ne povestea ce a facut la scoala si in restul zilei. Copilul nostru este vesel, respectuos si n-a intors niciodata vorba nimanui“, a spus mama Nicoletei, care si-a pierdut linistea din ziua de 19 aprilie, data din care sotii Grigorascu nu mai stiu nimic de fata lor. In seara respectiva, dupa cautari disperate la prieteni si rude, la telefonul mobil al fetei lor a raspuns, in sfirsit, cineva. O voce de barbat le-a spus sa inceteze sa mai sune, pentru ca Nicoleta a fost rapita si este in drum spre Bucuresti.

Tatal Nicoletei Grigorascu isi aminteste fiecare secunda din ziua in care fata a disparut de acasa. A reluat in minte fiecare clipa, fiecare gest, fiecare cuvint al discutiei, incercind sa gaseasca macar un semn ca disparitia Nicoletei nu a fost ceva intimplator, ci un pas pe care fata l-ar fi planuit de mult.

„Este imposibil asa ceva! Daca vrei sa pleci de acasa, iti iei la tine ceva mai mult decit cheile de la casa si telefonul mobil. Macar o haina in plus, macar bani de buzunar. Venisem de la serviciu – pe atunci faceam taxi -, am stat de vorba un sfert de ora, a citit o revista… «Tati, eu ma duc pina la Sorina» (o prietena din bloc -n.r.). A coborit la fata aia, dupa aia au urcat impreuna, au mincat…Sorina s-a intors acasa si ea a ramas de taina cu mine. Dupa aceea mi-a spus ca pleaca la Monica, o colega de scoala, de la Liceul Sanitar. Sta in cartier, la 200 de metri de blocul nostru. O stiam, nu era prima data cind se ducea la ea. «Du-te, tati, dar sa nu stai mult», i-am spus. S-a facut ora opt si nu s-a mai intors. A venit nevasta-mea de la serviciu si i-am spus ca Nicoleta nu s-a intors acasa. Am inceput sa dam telefoane. Prima a fost Monica. Ne-a spus ca Nicoleta n-a ajuns la ea. Sorina, fata din bloc, a spus ca s-a intilnit cu ea cind cobora pe scari si ca a sunat-o fostul prieten. Nu stiu ce or fi discutat, dar el spune ca s-au intilnit in parculet, in Cornitoiu, au stat pina pe la 3.20, dupa care s-au despartit. Baiatul e din Goiesti. Cind l-am sunat a venit imediat la Craiova, pe la 12.00 noaptea. Ne-a spus ca, dupa ce au stat de vorba, ea i-a spus ca trebuie sa plece acasa, ca o astept eu. S-a uitat dupa ea pina a pierdut-o din ochi, dupa care a plecat si el. Erau impreuna din iulie, august anul trecut, dar Nicoleta voia sa se desparta de el. Lu’ mama-sa i-a spus mai multe, ca ele vorbeau de toate. Cred ca se plictisise si, in plus, cunoscuse si un alt baiat, la ziua unui verisor… In ziua aia am sunat-o pe mobil de sute de ori. Pina la urma a raspuns o voce groasa, de barbat. Ne-a spus sa nu mai sunam, ca fata noastra e rapita si e in drum spre Bucuresti. De atunci n-a mai raspuns nimeni pe telefon“…

Doua mesaje de la doua numere de telefon diferite

Singurele vesti pe care le-au primit de la Nicoleta din ziua de 19 aprilie au venit pe telefonul mobil al Sorinei, vecina din bloc. Sotii Grigorascu spun insa ca nu-si regasesc fata in rindurile primite pe telefon, unde persoana care le-a trimis vorbeste despre probleme si suferinta: „Sorina, du-te la mami si spune-i ca sint bine deocamdata. Mi-e greu fara voi. Ai grija de tine, fato! Va pup. De-abia astept sa vin acasa. Nu pot sa vorbesc. Doar mesaje citeodata“. Al doilea mesaj – de fapt mai multe mesaje inseriate au fost primite dupa trei saptamini:

„…Ce faci? Mi-e dor de voi! Nu stiu daca ne vom vedea curind ca eu foarte repede voi parasi tara. Este foarte greu, dar poate asa imi voi schimba viata in bine si imi voi ajuta familia. Mi-e rusine de toti, dar poate cindva ma vor intelege. Mi-e dor de mami, tati, Cristi, de mae, de voi toti, chiar si de Cata, care ma mai deranja uneori, dar ma iubea sigur. Poate suferiti pentru mine, dar poate asa mi-a fost scris. Am suferit toata viata, dar sper sa simt fericirea pe noua cale. As vrea sa stiu in special ca mami si mae sint bine, dar spune-le ca voi incerca in viitor sa vorbesc cu ele. Aveti grija de voi si va iubesc! Pa, pa!“.

Casa Grigorascu – transformata in sanctuar

„Sint sigura ca fata noastra a fost ori lovita, ori drogata si urcata in masina cu forta. Cred ca asa este controlata si acum, cu droguri. Pentru ca Nicoleta este un copil credul, inocent, usor de manipulat, dar este, de asemenea, un copil descurcaret. Imi aduc aminte ca imi povestea ca intr-o zi era in Gradina Botanica impreuna cu prietenul ei, care i-a luat telefonul si a inceput sa umble in el fara voia ei. I l-a cerut si, cind a vazut ca el refuza in continuare sa i-l returneze, a apelat la ajutorul gardienilor. Deci, pina acum ar fi gasit o solutie sa fuga, sa dea cuiva de stire unde este. …Ne rugam in fiecare zi la Dumnezeu ca fetita noastra sa se intoarca acasa. Din aprilie am colindat la toate bisericile. Casa noastra este plina de luminari si de tamiie. Aprindem luminarile de trei ori pe zi si ne rugam. Numai pentru asta mai traim, sa ne gasim copilul. Mai avem un baiat care este in armata. Va dati seama ce-o fi in sufletul lui! De cind Nicoleta a disparut este mereu inlacrimat. Ei erau nedespartiti, se iubesc nespus, imparteau fiecare bucatura, nu mergeau nicaieri unul fara altul….“. Mama Nicoletei povesteste cu greu. Fiecare cuvint ii este inecat in lacrimi.

Speranta sotilor Grigorascu este ca politistii care investigheaza cazul sa gaseasca o pista care sa-i duca spre Nicoleta, inainte de a fi poate prea tirziu. Ancheta se pare insa ca merge anevoios. De aceea, orice ajutor din partea celor care ar fi putut sa o vada pe Nicoleta ar insemna un punct de plecare.

Nicoleta Grigorascu are 1,63 m inaltime, ochii caprui verzui si parul lung, vopsit negru. Cine poate da relatii despre tinara din fotografie este rugat sa se prezinte urgent la cel mai apropiat post de politie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS