5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCanicula face ravagii in spital

Canicula face ravagii in spital

• Cearceafurile de pe paturi sint folosite pe post de parasolar de catre bolnavii internati in Spitalul de Urgenta Craiova, din cauza caldurii • Ca sa scape de caldura, o parte din pacienti s-au mutat pe canapelele din hol, destinate vizitatorilor

Zapuseala de afara nu se compara cu calvarul indurat de bolnavii din Spitalul de Urgenta Craiova. Din cauza ca saloanele sint in asa fel pozitionate incit lumina naturala sa patrunda din abundenta pe ferestrele mari, pacientii internati aici se „prajesc“ zi-lumina sub soarele verii. Liviu Marian Cirstea, un tinar de 18 ani din comuna doljeana Dragotesti, internat duminica dimineata in Clinica de neurochirurgie dupa ce a fost agresat cu bitele de niste „prieteni“, spune ca mai degraba suporta durerile de cap decit caldura din salon.

„Stam cu ferestrele si cu usa deschise ca sa mai vina curent, ca altfel am muri de cald. Chiar si asa, este foarte cald. Mai cald decit afara“, spune tinarul, care, din cauza leziunilor suferite, nu se poate ridica din pat.

Ceilalti colegi de salon ai lui Marian, care s-au putut ridica din pat, s-au refugiat pe canapeaua din holul sectiei. „Pina la lasarea serii nu ne miscam de aici, decit atunci cind vine domnul doctor la vizita. Ce, am innebunit sa stau in salon? Vin la spital cu dureri de cap de la un vecin care m-a lovit cu sapa si plec dupa-aia acasa cu dureri de cap de la insolatie?“, a spus Grigore Guna, un agricultor din Cernele.

Alti bolnavi, mai inventivi, au asezat la geamuri pe post de parasolare cearsafurile de pe paturi. Slaba consolare. Pacientii continua sa asude, in special in saloanele supraaglomerate. Acum, mai mult decit in anii anteriori, din cauza reducerii numarului de paturi de catre Ministerul Sanatatii.

In clinica de fizioterapie, aceeasi caldura innabusitoare. Vrind-nevrind, pacientii de aici au parte dupa sedintele de masaj si de reprize de sauna.

„Cine sa dea spitalului instalatii de aer conditionat?“

Angajatii spitalului nu au nici ei regim preferential, trebuind sa suporte zapuseala din sectii o data cu bolnavii. Instalatiile de aer conditionat sint un lux pentru Spitalul de Urgenta, din cauza fondurilor mici neputind fi montate aparate de climatizare decit in salile de operatii. Din acest punct de vedere, dupa cum sustin medicii, problema caldurii in spital va ramine de actualitate probabil multi ani de aici inainte. „Este intr-adevar foarte greu pentru bolnavi sa suporte caldura, insa nu ne putem permite sa montam instalatii de aer conditionat in fiecare salon. Spitalul are fondurile pe care le are si abia ne descurcam cu asigurarea strictului necesar. Cine sa ne dea noua instalatii de aer conditionat?“, a mentionat dr. Alexandru Camenita, seful Clinicii de neurochirurgie. Previziunile meteorologilor nu sint deloc incurajatoare pentru bolnavii din Spitalul de Urgenta. In zilele urmatoare, temperaturile vor continua sa creasca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS