In ultima vreme, din ce in ce mai multe cazuri disperate de oameni cărora le mor copiii cu zile apar in mass-media. Ne cutremurăm cind aflăm despre necazurile altora şi unii realizează că, oricit de multe necazuri ar avea, sint de-a dreptul fericiţi, pe lingă drama acestor oameni care nu mai au nici o speranţă. Scrisoarea unui astfel de părinte şi fotografiile unui copil bolnav spun mai multe decit s-ar scrie in milioane de volume de literatură, menite să impresioneze. Din nefericire, rindurile de mai jos reflectă un adevăr crunt: că in Romania ne mor copiii.
E o tragedie să fii părintele unui copil cu o malformaţie gravă. Indiferent cum ar fi, un copil va fi intotdeauna lumina ochilor părinţilor săi. Sentimentul neputinţei este copleşitor. Vocea unui tată, gituită de tristeţe, răzbate din rindurile de mai jos. Orice alt comentariu este de prisos.
„Mă numesc Vlad Gheorghe Geani, am 33 de ani, sint căsătorit şi am doi copii: Alexandra Georgiana – 12 ani, şi Andrei – trei ani şi opt luni. In urmă cu patru ani, cind soţia mea era insărcinată cu Andrei (avea şapte luni de sarcină), la un control de rutină, medicul ginecolog a recomandat efectuarea unei ecografii. In urma acesteia s-a constatat că fătul prezenta o malformaţie…
Au urmat două luni de consultaţii la medici specialişti, care au confirmat diagnosticul. Deoarece sarcina era prea inaintată nu se mai putea provoca avort şi s-a decis naşterea prin cezariană. După naştere s-a constatat că diagnosticul şi ecografiile au fost corect puse şi interpretate: copilul prezenta un defect la coloana vertebrală (din cauza unui agent extern din timpul formării fătului, vertebrele 3 şi 4 nu s-au format inchise, au rămas in formă de „U“, iar măduva spinării nu s-a format pe canalul coloanei vertebrale, ci a ieşit in afara spatelui). Toate speranţele mele de a avea un băieţel s-au spulberat… Medicii au pronosticat că va trăi maximum o săptămină (se va infecta măduva spinării şi va muri). Pentru ca eu să fiu liniştit, m-au trimis totuşi cu băieţelul la Clinica de Chirurgie Pediatrică din Timişoara. Andrei avea două ore de viaţă…Am stat internat cu el o săptămină, timp in care au făcut analize genetice, dar nici o speranţă…M-am intors acasă, au externat-o şi pe soţie şi a inceput marea aşteptare şi marea incercare. In primul rind, Andrei este un luptător şi nu a murit după şapte zile aşa cum au prevestit medicii. Prin intermediul unei fundaţii din Italia, am făcut rost de nişte comprese speciale şi pansamente elastice care l-au ajutat enorm pe Andrei – măduva spinării s-a acoperit cu un strat protector de piele. Dirzenia copilului meu m-a făcut să lupt şi eu… Am luat calea Bucureştiului, unde am stat două săptămini şi am incercat să găsesc ajutor pentru operarea şi salvarea vieţii copilaşului meu – intr-o carte de specialitate despre afecţiuni ca ale băiatului meu am citit că singura şansă de viaţă ar fi operarea cit mai urgentă a coloanei vertebrale şi in acelaşi timp a capului, pentru instalarea unei supape pentru drenarea lichidului cefalorahidian. Am fost pe la toate instituţiile posibile: parlament, carteluri sindicale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Protecţiei Sociale, Patriarhia Romană şi chiar la preşedinţie. Peste tot acelaşi răspuns, peste tot aceeaşi neputinţă şi indiferenţă: nimeni nu a putut să-mi indice medicul specialist care s-ar incumeta să opereze aşa ceva… Rămas fără bani, in ultimele patru zile am fost cazat la un cămin pentru copiii străzii şi, prin bunăvoinţa directoarei acestui cămin, care a trimis un transport de ajutoare in zona Văii Jiului, am ajuns acasă. A mai trecut o perioadă de timp… Deznădejdea ne cuprindea sufletele şi ne rugam la Dumnezeu să-l ajute pe micuţul nostru care lupta pentru viaţa lui. Datorită problemei de la coloană, capul lui Andrei a inceput să crească – lichidul cefalorahidian nu-şi urma cursul normal prin măduva spinării şi se acumula in cap. Andrei avea şase-şapte luni şi avea capul mai mare ca al unui om normal, era paralizat de la piept in jos, iar din cauza presiunii mari din cap abia işi mai putea mişca ochişorii (care din cauza presiunii s-au slăbit şi avea privirea in „X“). Dar, imobilizat şi bătut de soartă, lupta cu indirjire… Am pornit din nou la drum. Soţia a fost internată o săptămină la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, apoi de două ori la Clinica de chirurgie din Timişoara, am trimis actele la clinici de specialitate din ţară (pur şi simplu am rămas fără bani), dar peste tot aceeaşi indiferenţă şi acelaşi dureros răspuns: operaţia este foarte dificilă şi costisitoare, iar copilul nu are nici o şansă să devină un om normal chiar şi operat. Nimeni nu a avut destul suflet de Om să salveze viaţa copilaşului meu chinuit, dar banii i-au luat cu nesimţire; – fiecare consultaţie a costat bani grei… Andrei avea opt luni. Din cauza presiunii fantastice din cap nu-şi mai putea mişca ochii, la atingere capul ii vibra şi ajunsese să fie de două ori cit capul unui om normal. Ni se rupea sufletul cind il vedeam mic şi neputincios, cum ne căuta din ochi şi parcă cerşea indurare…Toţi medicii ne-au spus că in două-trei săptămini va muri intr-un mod groaznic : datorită presiunii ii va plesni capul … Aşteptam neputincioşi, cuibăriţi in pat lingă el, şi simţeam că toată viaţa se va sfirşi odată cu plecarea lui…
Apoi a urmat minunea dumnezeiască: o mamă a cărei fetiţă avea aceeaşi boală ne-a sunat din Turda şi ne-a spus că a operat fata şi i-a salvat viaţa! Am vorbit cu medicii, ne-am imprumutat de la bănci şi de la prieteni şi am plecat la Turda. După alte peripeţii (valva ce trebuia instalată in capul lui Andrei se produce in New York, costa atunci 430 de dolari şi o singură firmă era importatoarea valvei, iar atunci nu aveau…) am operat copilul, i-au instalat valva in cap, au operat măduva spinării şi i-au pus-o in coloana vertebrală, adică I-AU SALVAT VIAŢA!…
Astăzi Andrei are trei ani şi opt luni, este paralizat de la piept in jos, are căpşorul la fel de mare, dar trăieşte, este vioi şi frumuşel şi foarte iubitor. Ştiu că poate greul abia va urma pentru că incepe să se intrebe de ce nu poate să meargă la fel ca sora lui, pentru că nu poate vorbi ca un copil de virsta lui, pentru că incă nu poate să stea in fund pentru că este prea greu capul, nu mănincă singur nimic, iar mincarea e numai sub formă de pastă, nu bea apă (doar suc cu linguriţa-nu poate altceva), nu face singur la oliţă şi va purta toată viaţa lui pampers… Dar il iubim din tot sufletul şi nu ne plingem, sintem mulţumiţi cu ce avem… Problema este că au expirat cei trei ani de garanţie ai supapei din cap, trebuie operat din nou şi schimbată supapa. Ar trebui să-i operez ochişorii pentru că nu poate vedea decit cu un singur ochi din cauza vederii in cruciş, iar noi sintem la capătul puterilor (mai avem şi acum două credite la BCR şi CEC din anul 2000, două CAR- uri şi valută luată imprumut). Datoriile au trecut de 90.000.000 de lei…
Apelăm la sufletele dumneavoastră de părinţi pentru a ne ajuta, pentru a ajuta acest omuleţ chinuit de destin, pentru a-i mai oferi incă trei anişori de viaţă, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu pe acest pămint…
VĂ MULŢUMIM DIN SUFLET ŞI DUMNEZEU SĂ VĂ AJUTE !“
Vlad Gheorghe Geani locuieşte pe strada Aleea Muncii nr.16, bloc E2, scara 1, etaj 3, apartament 32, Vulcan, judeţul Hunedoara, cod poştal 336.200.
Cont card de credit : BCR nr. 5101 6000 6512 8179
Telefon: 0723/365 262; 0254/570 787.
