Ancuta si Ionut Vlad pot fi vazuti zilnic in gara din Craiova. La cei 24 de ani ai lor, ei traiesc de pe o zi pe alta, pe unde apuca. Amindoi sint orfani si au crescut pe drumuri. In urma cu trei ani, le-a murit copilul din cauza mizeriei in care traiau. De atunci, Ionut i-a jurat sotiei ca nu vor mai fi niciodata infometati. Din pacate, nu s-a tinut de cuvint pentru ca oamenii nu l-au ajutat.
De doi ani, Ancuta si Ionut isi petrec timpul, in fiecare zi, in gara din Craiova. Traiesc din banii pe care ii primesc de la oameni, in schimbul ajutorului dat la transportarea bagajelor.
„Uneori dormim si noaptea in gara, dar nu prea des, pentru ca nu ne lasa gardienii. Alteori mai mergem in canale, la vechi prieteni cu care am crescut in leaganele de copii. Ancuta este din Caracal si nu are prea multe cunostinte aici, dar eu cunosc toti vagabonzii pentru ca am trait alaturi de ei. Cel mai usor de supravietuit este vara, pentru ca dormim si in parcuri si mincam aproape orice. Iarna in schimb este foarte greu. Atunci avem nevoie de un loc cald in care sa stam si nici de-ale gurii nu gasim usor. Parca si banii se fac mai greu cind e frig afara.
Nevasta-mea se mai duce prin piata sa le mai ajute pe vinzatoare. Dar nu prea are de lucru pentru ca sint multe femei amarite care vin sa ceara de lucru. Eu am incercat sa ma angajez. A fost in zadar. Nu m-a primit nimeni“, a povestit Ionut.
Din cauza conditiilor mizere, Florinel a murit
Cei doi s-au intilnit in gara din Bucuresti, in 1997. Fiecare venise cu prietenii in Capitala, pentru a-si gasi de lucru.
„Credeam ca acolo umbla ciinii cu covrigi in coada si putem gasi oriunde un loc de munca. Nu a fost asa. Dar cel putin am intilnit-o pe Ancuta. In februarie 1998, am devenit sot si sotie. Imi aduc aminte ca am muncit atunci vreo trei luni ca sa string banii pentru toate actele. Dar nu a fost in zadar. In acelasi an s-a nascut si Florinel, baiatul nostru“, isi aminteste cu bucurie Ionut.
Desi a venit pe lume la doar sapte luni, Florinel nu a avut nici o complicatie. Era un baiat sanatos.
„Am fost atit de bucuros cind s-a nascut. Nu-mi venea sa cred ca am si eu acum un rost pe lume. Am inchiriat o camera la o batrina. Era mica, dar cel putin eram impreuna. Eu si familia mea. Conditiile in care traiam erau mizere. Nu aveam apa curenta, lumina si nici gaze. La toaleta aveam acces toate cele cinci familii care locuiam in casa.
De atunci a inceput tragedia! Florinel s-a imbolnavit. Maica-sa a fost cu el la doctori si ei i-au spus ca nu este nimic grav. Boala i s-a agravat, pina cind, intr-o zi de miercuri, a murit. De atunci Ancuta a ramas socata si nu mai vorbeste bine. Eu vin in fiecare zi cu ea in gara si ii ajut pe oameni. Asa mai fac rost de o piine. Cind a murit Florinel, i-am jurat Ancutei ca nu vom mai trai niciodata in conditii mizere. Nu m-am putut tinut de promisiune pentru ca oamenii nu m-au lasat. Am fost plingind la usile tuturor firmelor. Nici unul nu mi-a oferit nimic de lucru. De cersit, nu am cersit, dar nu e niciodata prea tirziu“, a incheiat, cu lacrimi in ochi, Ionut Vlad.
