19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn senator ia 36 de milioane de lei pe luna

Un senator ia 36 de milioane de lei pe luna

Senatul Romaniei va lucra, incepind de saptamina viitoare, cite trei zile pe saptamina, de luni pina miercuri, pentru ca alesii sa poata lua parte, in restul zilelor saptaminii, la campania electorala pentru alegerile locale. Potrivit unui anunt facut ieri de vicepresedintele camerei superioare a parlamentului, senatorul PSD Doru Ioan Taracila, durata programului de lucru al senatorilor nu va fi modificata, ci doar structura acestuia. Timpul dedicat interpelarilor si intrebarilor va fi redus cu o ora, care va fi alocata programului legislativ. Activitatea la sediul din Bucuresti se va desfasura numai de luni pina miercuri, senatorii urmind sa plece apoi in circumscriptiile de unde provin, pentru a participa la campania electorala a partidelor din care fac parte. Membrii camerei superioare a Parlamentului Romaniei vor lucra cel mult 24 de ore pe saptamina. Prin lege, programul de lucru stabilit pentru salariatii obisnuiti este de 40 de ore de munca in fiecare saptamina. Pentru activitatea depusa in cadrul Senatului, fiecare membru al acestui for, chiar fara sa aiba functii deosebite, primeste un salariu net de cel putin 36 de milioane de lei. Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica, salariul mediu net in Romania a fost, in martie 2004, de aproximativ 5,8 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS