13.6 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateInstanta a dat cistig de cauza muncitorilor de la UREX Rovinari

Instanta a dat cistig de cauza muncitorilor de la UREX Rovinari

• Administratia UREX a dat in judecata sindicatul muncitorilor, solicitind daune de 1,5 miliarde de lei pentru fiecare zi de greva • Avocatul lui Crisan a spus ca acesta nu s-a prezentat la proces deoarece este la Brasov • Patru reprezentanti ai ANC au sosit ieri la UREX • Muncitorii refuza sa reia lucrul, asteptind banii promisi de Crisan • In cazul admiterii actiunii de reorganizare judiciara, salariatii UREX vor ca fostul director Emil Huidu sa se ocupe de uzina

Peste 20 de muncitori de la UREX Rovinari au fost prezenti ieri la Tribunalul Gorj, unde a avut loc procesul pe care administratia uzinei l-a intentat Sindicatului IUM Rogojelu – UREX Rovinari.

In cererea trimisa la tribunal, semnata de directorul demisionar Ion Burlacu, administratia a solicitat declararea grevei ca ilegala si a cerut ca instanta sa oblige sindicatul sa plateasca despagubiri de 1,5 miliarde de lei, pentru fiecare zi de greva, incepind cu 16 aprilie.

In motivarea cererii se mentioneaza ca intirzierile la plata salariilor au avut drept cauza contractarea lucrarilor avute cu CNLO, mentionindu-se ca unitatea amintita se afla in reorganizare. De asemenea, se aminteste ca sindicatele au inaintat administratiei o lista cu revendicari. Reprezentantul sindicatelor in instanta, juristul Ion Ruset, a solicitat verificarea autenticitatii semnaturii directorului si respingerea plingerii, invocind lipsa de calitate procesuala a sindicatelor, greva fiind spontana. Plingerea administratiei SC UREX a fost respinsa de instanta de judecata.

Muncitorii refuza sa reia lucrul

Presedintele completului de judecata, judecatorul Stelian Ulmet, l-a intrebat pe avocatul SC UREX de ce Alexandru Crisan nu s-a prezentat la proces. Avocatul a spus ca acesta este la Brasov. Reprezentantii administratiei au recunoscut in instanta ca uzina nu le-a achitat muncitorilor salariile. Vasile Gosa, liderul Sindicatului Liber IUM Rogojelu – UREX Rovinari, a declarat ca greva a fost declansata spontan, iar sindicatul pe care il conduce nu a avut nici o legatura cu protestele si blocarea Drumului European 79.

„Patronul nu ne-a achitat in ultimii trei ani obligatiile pe care le avem catre bugetul de stat. Au fost retinute si nevirate. Pe anul 2004, cifra de afaceri a uzinei a fost de 57 de miliarde de lei, iar de pe platforma uzinei a fost vindut fier vechi si neferoase in valoare de 30 de miliarde de lei. Cifrele avansate se regasesc si in contabilitate. In prezent, furnizarea gazelor a fost intrerupta si nu exista o baza materiala pentru a incepe lucrul. Datoriile sint de peste 100 de miliarde de lei. Datoriile la energie termica sint de 2,8 miliarde de lei. Cheltuielile pentru punerea in miscare a productiei ar fi de 20 de miliarde de lei, iar profitul – de 50 de miliarde de lei. Drepturile salariale sint de 7,5 miliarde de lei. Deci ar exista bani. Societatea este viabila. Am incercat sa sting conflictul, dar, in disperarea lor, oamenii au ramas in strada“, a declarat Vasile Gosa.

Controlul va fi incheiat in maximum zece zile

In timp ce liderii de sindicat se judecau la Tirgu Jiu cu administratia, citeva sute de muncitori se aflau in curtea uzinei, refuzind sa reia lucrul pina nu isi vor primi banii. Din promisiunile facute de Alexandru Crisan muncitorilor de la UREX, pina miine la prinz ar trebui sa soseasca la Rovinari aproximativ cinci miliarde de lei. Prefectul de Gorj, Mugurel Surupaceanu, s-a declarat sceptic in ceea ce priveste achitarea salariilor catre muncitori de Alexandru Crisan.

In cazul in care actiunea de reorganizare judiciara a UREX va fi admisa, iar finantele vor aproba planul de redresare, UREX ar putea fi condusa de fostul director Emil Huidu. Acesta s-a aflat si la conducerea CNLO si este unul dintre fondatorii uzinei de reparatii din Rovinari. Fostul director al uzinei este singurul agreat de cei aproximativ 1.000 de muncitori. Muncitorii vor relua si astazi protestele pina la primirea sumelor restante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS