11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOltenii dau Grecia si Malta pe Bucovina

Oltenii dau Grecia si Malta pe Bucovina

Craiovenii cu dare de mina si buzunarele groase si-au facut planuri de calatorie pentru a sarbatori Pastele la munte, la mare sau chiar in strainatate. Scurta vacanta, de trei sau cinci zile, ii va costa, in functie de locatie si de numarul de stele ale hotelului, intre 1.500.000 de lei si 4.700.000 de lei. Asta, daca aleg sa ramina in tara. Imediat ce trec granita, preturile cresc considerabil, ajungind pina la 500 de euro. Pina acum insa, craiovenii au renuntat la excursiile in Grecia si Malta pentru trei zile linistite in Bucovina, la una dintre pensiunile agroturistice, unde nu vor duce lipsa de sarmale, drob si oua rosii.

Unitatile de turism din tara si-au dat silinta sa ofere pachete cit mai atractive pentru zilele de sarbatoare de Paste. Iar eforturile lor n-au ramas fara ecou, multi romani preferind sa plece in concediu si sa lase grija oalelor cu sarmale si a oualor rosii bucatarilor din hotelurile de la munte sau de la mare. Craiovenii au ales ca destinatie de Paste Valea Prahovei si Baile Herculane. Iar cind au dat cu ochii de ofertele de peste granita, au preferat sa aleaga pachetul pensiunilor agroturistice din Bucovina, la prima vedere putin cam „piperat“ – 2.000.000 de lei pentru trei zile, dar deosebit de atractiv pentru gospodine si sotii lor pofticiosi, care nu vor duce lipsa de mincarurile traditionale in toate cele trei mese ale zilei si vor avea parte chiar si de un program artistic traditional.

Cel mai ieftin – la Durau, cel mai scump – la Predeal

Una dintre cele mai ieftine oferte din tara are ca destinatie Baile Tusnad sau Durau, unde trei nopti de cazare cu demipensiune costa numai 1.500.000 de lei. La cele doua hoteluri din Durau, unul de trei stele, celalalt de doua, in pret este inclusa si masa festiva din Noaptea de Inviere. Doua nopti de cazare cu pensiune completa la Curtea de Arges, Valea cu Pesti sau Cabana Cumpana depasesc putin doua milioane de lei. Preturile se apropie vertiginos de trei milioane de lei la hotelurile din Sinaia – trei nopti de cazare si cina festiva din Noaptea de Inviere. La Predeal, pentru patru nopti de cazare, cina festiva si dejunul festiv in prima zi de Paste la un hotel de trei stele, craioveanul trebuie sa scoata din buzunar 4.700.000 de lei. Mai aproape de Craiova, un miniconcediu de Paste, de trei nopti, cu tot cu cina festiva, la un hotel de patru stele din Baile Herculane, costa 2.950.000 de lei.

Paste romantic la Paris pentru 650 de euro

„In strainatate, cele mai apreciate oferte sint cele din Grecia. Un sejur de sase zile, cu cazare, demipensiune si transport exclus, costa 235 de euro, iar plecarea se face din Craiova. Avem si oferte mai <<pretentioase>>, dar deloc ocolite de clientii nostri. Un sejur in Malta, la hotel de cinci stele, costa intre 300 si 500 de euro. Iar pentru cei romantici avem o oferta la Paris: sase zile si transport inclus, pentru 650 de euro“, a spus Mihaela Enache, agent turistic al agentiei Mapamond.

Craiovenii nu se simt insa foarte atrasi de tarile „calde“, preferind un Paste traditional in Bucovina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS