12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO poveste al carei sfirsit il decizi tu!

O poveste al carei sfirsit il decizi tu!

Se spune ca nimic nu este intimplator. Ca exista lucruri, evenimente, gesturi care trebuia sa se petreaca, iar efectul lor propagat sa produca acea energie necesara urnirii unei rotite din ceea ce se cheama viata, destin. Poate ca tinara de 25 de ani, cu numele Adelina Onceanu, trebuia sa-l cunoasca intr-o situatie aparent intimplatoare pe Cristi – micutul nascut prematur, cu o malformatie grava la inima, abandonat dupa trei saptamini de la nastere in Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului din Constanta. De ce Adelina? Poate pentru ca cineva, acolo, sus, a vazut in ea suficienta dragoste, compasiune si putere de a lupta impotriva previziunilor sumbre ale medicilor privind sansele de supravietuire ale lui Cristi. Poate ca n-a fost deloc intimplator ca povestea Adelinei si a lui Cristi a ajuns sub ochii nostri si ca, prin noi, dumneavoastra o cititi chiar acum. Poate noi sintem cei care trebuie sa miscam mai departe rotita. Iar Cristi, baietelul salvat de la moarte prin eforturile mici, dar cumulate, ale fiecaruia dintre noi, va fi mai tirziu forta care va ajuta, la rindul ei, la salvarea si implinirea altor destine.

Cristi s-a nascut la Spitalul Judetean Constanta pe 14 martie 2001. Nu a fost un copil dorit. Nascut prematur si cu o malformatie grava la inima, micutul a fost abandonat dupa trei saptamini de la nastere. Medicii nu au fost deloc optimisti. I-au dat de trait cel mult o luna. Apoi au crezut ca nu va trai mai mult de doua luni, apoi sase, dupa care au spus hotarit: copilul va fi mort pina la virsta de un an. Dar Cristi s-a incapatinat sa traiasca. Si atunci au mutat granita dintre viata si moarte: un an si jumatate, cel mult doi. Cristi a continuat insa sa-i ignore si sa-si traiasca viata intre paturile aceleiasi sectii unde fusese abandonat.

Medicii, obligati de lege, au contactat-o pe mama copilului, dar ea a refuzat sa-l mai vada, chiar daca la un an dupa abandonarea lui Cristi a mai nascut o fetita, in acelasi spital, cu un etaj mai jos de locul unde primul ei baiat lupta sa existe.

Intre timp, inimioara devenea tot mai bolnava. Au urmat drumuri la Bucuresti si Timisoara, apoi din nou la Constanta, la Terapie Intensiva. Apoi s-a aflat si la Cluj de cazul lui. Dupa care cineva a decis sa il faca vedeta. Asa ca, timp de citeva luni, Cristi a fost pe prima pagina a unui ziar din Constanta. Asa a aflat de el Adelina Onceanu, fata de 25 de ani care si-a facut un tel din a salva viata lui Cristi.

„Adenina“ lui Cristi

„Ne-am cunoscut prin septembrie. Un capsor blond dincolo de gratiile unui patut de fier. Am aflat despre boala lui si am inceput drumurile. Doctorii de la Constanta mi-au spus ca baiatul este luat in evidenta la Cluj pentru operatie. Asa ca primul drum l-am facut la Cluj. Dupa citeva ore de stat in fata cabinetului medicului pediatru, i-am spus ca sint acolo pentru Cristi. Raspunsul – n-o sa-l uit niciodata – a fost: <<Daca e copilul care cred eu ca e, le-am spus doctorilor de la Constanta ca nu se poate face nimic. Copilul asta trebuia operat in primele zile de viata. Acum nu se mai poate face nimic!>>. Am insistat sa-l primeasca si, in final, au acceptat, asa ca dupa citeva zile eram impreuna intr-o salvare inghetata, alergind spre Cluj. L-au externat pentru citeva zile in ideea ca va ajunge la Cluj o echipa de medici americani si poate au alta parere. … Din nou la Constanta. Ajunseseram dependenti unul de altul. Eu eram <<Adenina lui>>. Apoi a urmat un nou drum la Cluj. Venisera americanii. L-au consultat si ne-au spus ca rezultatul va veni prin ianuarie. De Craciun l-am avut acasa. El a fost sarbatoarea noastra. Apoi a venit raspunsul de la Cluj: Cristi poate fi operat de americani. Am simtit ca asa trebuia sa fie, ca fiecare zi merita traita doar pentru o zi ca asta. Dar intre timp starea lui s-a agravat, iar cind a ajuns la Cluj, avea febra si respira greu. L-au mutat la Spitalul de Copii, unde l-au tinut pe antibiotice si a inceput sa se simta mai bine. Operatia insa a cazut!“

„…Pentru toti cei care l-au eutanasiat de mult, rugati-va, ca nu stiu ce fac!“

„…Si atunci, probabil, doctorii si-au amintit ca se pricep de minune sa dea verdicte. Mi-au spus ca, de fapt, nici nu l-ar fi operat pe Cristi, ca nu l-au adus decit sa ii faca niste analize si mi-au dat si un sfat cit se poate de sanatos: sa renunt la copilul asta pentru ca nu va trai. Cum nu poate fi operat, va mai trai probabil trei, patru, cinci ani si apoi se va prapadi.

Si atunci mi-am amintit de ciinii comunitari! Exact! Si nu am inteles cum de ideea nu i-a venit chiar doctorului, atunci, pe loc. Eutanasia. E cea mai buna solutie pentru Cristi. Eutanasia. Poate trebuia facuta de mult, atunci, la trei saptamini, cind ORICUM SE STIA CA NU VA TRAI MAI MULT DE O LUNA! Iar de data asta au fost atit de generosi! Trei, patru, cinci ani! De ce sa mai asteptam atit? In fond, nu e decit un copil abandonat… Dar are parul blond si cind ride, isi lasa capsorul intr-o parte si ride cu toata fata. Imi spune ca sint baba si mos, si bandita. Apoi zice ca nu, <<Adenina nu e bandita>>. Si iar ride. Si ma pupa zgomotos pe nas si pe frunte, apoi uita de mine si imi cauta prin buzunare telefonul! Am doua. Unul nu-i place. Il vrea pe ala <<mit si losu>>. De celalalt spune ca e <<ticat>>. Intr-o zi mi-a zis ca i-a scris lui Mosu’ sa-i aduca iaurt. Ca are voie iaurt! Pentru ca nu e cu sare…. Nu mai pot scrie, mi-au dat lacrimile.

Pentru toti cei care spun ca micutul nu va mai trai, pentru toti cei care l-au eutanasiat de mult…, nu stiu – rugati-va pentru ei, ca nu stiu ce fac!“

Tu poti face diferenta!

Cristi va implini trei ani pe 14 martie. Si, cu voia voastra, a noastra, viata lui nu se va opri aici. Daca era dupa doctori, n-ar fi trait mai mult de o luna. Inima lui poate ceda oricind daca nu va fi operat. Pentru a aduce echipa de medici americani in Romania, a inceput campania de stringere de fonduri. Ei cred in sansa lui Cristi, ca si noi. Venirea lor in Romania va insemna si salvarea altor copii. Ei il vor opera atit pe Cristi, cit si pe alti copii aflati in aceeasi situatie. Totusi, este nevoie de 65.000 de euro. Pina acum, conturile arata o suma neasteptat de mica. Tu poti face diferenta!

Conturile in care pot fi donati banii pentru viata lui Cristi sint deschise la Banc Post Romania – filiala Magurele: Lei: 251101.113709002083015; Dolari: 251101.213709002083013008. Titularul conturilor este Dr. Cristian Popescu – Bucuresti. Depunerile se pot face de la orice filiala din Romania.

Daca vrei sa intri in legatura cu cei care s-au implicat in cazul lui Cristi, atunci scrie pe adresa [email protected] sau viziteaza pagina www.pentrucristi.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS