18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMieta Turcu, fosta inspectoare la Finantele Publice, a inselat zeci de persoane

Mieta Turcu, fosta inspectoare la Finantele Publice, a inselat zeci de persoane

O fosta inspectoare de la Directia Generala a Administratiei Finantelor Publice (DGAFP) Dolj a incasat sume mari de bani de la diverse persoane fizice carora le promitea ca se va ocupa personal de plata impozitelor catre stat. Numai ca banii nu au ajuns niciodata in vistieria statului, ci in buzunarele inspectoarei Mieta Turcu. Inspectoarea le propunea unor persoane sa le tina evidenta contabila si sa se ocupe de achitarea impozitelor. Dupa mai multi ani de incredere oarba in omul de la fisc, pacalitii s-au trezit ca datoreaza statului citeva miliarde de lei.

Conducerea DGAFP Dolj a depus o plingere la Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj, iar Mietei Turcu i-au cerut sa demisioneze.

Justian Lazaroiu, din Craiova, a infiintat in aprilie 1998 o asociatie familiala. Constatind ca afacerea nu este profitabila, dupa un an barbatul s-a decis sa radieze societatea si a mers la Directia Generala a Administratiei Finantelor Publice (DGAFP) Dolj sa inainteze documentele pentru radiere. „Actele societatii au fost preluate de inspectoarea Mieta Turcu, care mi-a promis ca se va ocupa ea de tot. Eu eram cu plata impozitelor la zi. Mieta Turcu mi-a cerut 400.000 de lei, pentru nu stiu ce restanta. M-am mirat ca am restante, mai ales ca tot ea mi-a spus ca nu am nici o restanta. In sfirsit, i-am dat banii, iar in 22.12.1999 mi-a emis declaratia de radiere cu nr. 29.236. O data cu inminarea declaratiei, Mieta Turcu nu mi-a dat si actele societatii, asa cum era normal, iar mie nu mi-a trecut prin cap sa i le cer“, sustine Justian Lazaroiu.

Doi ani mai tirziu, Justian Lazaroiu a primit o somatie de plata de 4.600.000 de lei, reprezentind impozitul si penalitatile de intirziere. Barbatul sustine ca imediat a mers la Mieta Turcu sa o intrebe de ce trebuie sa plateasca impozit din moment ce societatea lui a fost radiata chiar de inspectoarea DGAFP.

„Mi-a spus ca a fost o greseala in calculator, dar ca se va ocupa ea de problema. Nu a rezolvat nimic din moment ce in ianuarie 2003 am primit o alta somatie de plata. M-am dus din nou la inspectoare, care mi-a spus ca este vorba de o incurcatura. Mi-a oprit cele doua somatii si mi-a spus sa ma duc linistit acasa ca nu ma va mai deranja nimeni“, a spus Justian Lazaroiu.

Ca a fost tras pe sfoara si deposedat de actele societatii, acesta a aflat abia in noiembrie 2003, cind a mers la DGAFP pentru a solicita o adeverinta din care sa rezulte ca nu desfasoara nici un fel de activitate economica. „Mi s-a spus ca nu pot primi adeverinta respectiva deoarece am o restanta la plata impozitului plus penalitati de intirziere de 12.600.000 de lei. Am fost sa o caut pe Mieta Turcu sa-i cer socoteala, insa am aflat ca a fost data afara pentru ca a inselat foarte multi oameni“, a mai declarat Justian Lazaroiu.

Avocatii si notarii erau clientii fideli ai Mietei Turcu

Justian Lazaroiu nu este singura persoana inselata de Mieta Turcu. In calitate de inspectoare responsabila cu persoanele fizice din cadrul DGAFP, Mieta Turcu a luat de la mai multe persoane, cu precadere avocati si notari, sume importante de bani pentru a le pati impozitele. Pacalitii au inceput sa se agite abia cind au inceput sa primeasca somatii de la DGAFP prin care erau instintati ca numai penalitatile de intirziere se ridica la sute de milioane de lei. Totalul prejudiciului estimat pina in prezent este de aproape trei miliarde de lei.

Primele reclamatii la adresa inspectoarei au aparut in august 2003. „In baza reclamatiilor primite de la diferite persoane am facut verificari si am constatat ca sint fondate. Inspectoarei i-am cerut sa-si dea demisia, iar noi am depus o plingere la Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj“, a declarat Lucian Zaharia, directorul DGAFP.

Deocamdata, pacalitii sint buni de plata

In legatura cu cazul lui Justian Lazaroiu, Lucian Zaharia sustine ca nu se poate face nimic si ca omul este bun de plata. „Asociatia familiala nu a fost radiata si deci omul trebuie sa-si plateasca impozitul si penalitatile de intirziere. In plus, el nu poate face dovada ca a platit deoarece nu are chitantele. Pina nu se va pronunta instanta de judecata, noi nu putem sa-i anulam debitele. In plus, Justian Lazaroiu, daca este interesat sa se constituie parte civila in procesul intentat Mietei Turcu, poate veni la mine sa stam de vorba“, a mai spus directorul DGAFP.

Declaratia nr. 29236 /22.12.1999 reprezenta dovada ca inspectoarea Mieta Turcu, o data cu aparitia codului numeric personal, i-a radiat numarul fiscal, nu societatea, asa cum gresit l-a lasat pe om sa creada.

Conducerea DGAFP face apel catre toate persoanele pacalite de Mieta Turcu sa depuna plingere fie la Parchet, fie la sediul directiei.

Pina in prezent, doar 13 persoane au sesizat DGAFP de neregulile comise de Mieta Turcu. Daca va fi gasita vinovata, Mieta Turcu va fi cercetata pentru delapidare, abuz de incredere, fals si uz de fals.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS