9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateServiciul de Ambulanta Mehedinti - acuzat ca nu a acordat asistenta medicala de urgenta

Serviciul de Ambulanta Mehedinti – acuzat ca nu a acordat asistenta medicala de urgenta

• Gheorghe Milea era cardiac si a cazut in fata vitrinei unui magazin
• In timp ce angajatele magazinului spun ca barbatul a plecat la spital in viata, medicii de la Ambulanta declara ca l-au preluat mort • Stela Milea si-a gasit sotul decedat in baia spitalului judetean

Serviciul Judetean de Ambulanta Mehedinti este acuzat de o familie din Drobeta Turnu Severin ca nu a acordat asistenta medicala de urgenta in cazul unui pacient, acesta decedind inainte de a ajunge la spital. Gheorghe Milea, de 63 de ani, a plecat de acasa, la inceputul saptaminii, dar i s-a facut rau in magazinul in care isi facea cumparaturile. Angajatii i-au sarit in ajutor si au sunat la Serviciul de Ambulanta.

„A cazut in magazin, in fata vitrinei cu produse. Am incercat sa-i facem ceva, am sunat la salvare si le-am spus sa se grabeasca. Cind au venit medicii, nu i-au acordat nici un fel de ajutor, l-au pus pe o targa si m-au intrebat daca e cineva cu el. Nu aveau nici tub de oxigen si au plecat asa, catre spital“, a spus Cristina Oprea, gestionara.

„Pacientul era decedat“

Potrivit medicilor de la Serviciul Judetean de Ambulanta Mehedinti, pacientul era decedat cind s-a ajuns la solicitare. „Echipajul nostru s-a deplasat la solicitare, pacientul fiind gasit in stop cardio-respirator. Functiile vitale erau abolite, tensiunea era zero si pacientul prezenta deja lividitati. Asistentul a efectuat totusi o resuscitare pulmonara, timp de 20 de minute, pina la intrarea la urgenta spitalului judetean. Din pacate, pacientul era decedat in momentul in care a fost luat de la locul respectiv“, a spus medic Aurelia Veropaieff, directoarea serviciului. Gestionara care i-a acordat primul ajutor barbatului s-a dus si la spital, sa se intereseze de soarta pacientului, dar aici a aflat ca barbatul e mort.

„M-am dus sa vad ce s-a intimplat cu el. O infirmiera mi-a spus ca l-a bagat in baie, ca e mort, asa l-au inregistrat. Le-am spus ca de la magazin a plecat viu si nu intelegeam cum a putut sa moara. A spus ca asa se procedeaza, iar eu am incercat sa-i gasesc familia“.

„Probabil ca au crezut ca e al nimanui“

Sotia severineanului decedat, Stela Milea, a spus ca barbatul era cardiac si urma sa suporte in aceasta luna o interventie chirurgicala la Timisoara:

„Nu a avut nici buletin la el, pentru ca actele le oprisem eu. M-am gindit ca o sa avem nevoie de ele la operatie. Probabil ca au crezut ca e al nimanui si de asta au procedat asa cu el. Nici nu mi l-au aratat, am inteles ca l-au lasat in baia spitalului“.

Medicul de serviciu din ziua in care severineanul a fost adus la Sectia Urgente a Spitalului Judetean Mehedinti, Claudia Jianu, a confirmat decesul lui Gheorghe Milea, in momentul in care acesta a ajuns in unitatea medicala: „La Urgente, ambulanta a adus un pacient necunoscut. Eram in serviciul de garda si am constatat decesul pacientului, care avea extremitatea cefalica cianozata, fara tensiune, fara puls, adica semne incontestabile ale decesului. A fost retinut doua ore in unitatea de primiri urgente, iar apoi a fost dus la Serviciul de necropsie din cadrul spitalului judetean“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS