Gardul stirb strajuieste numai fatada casei. Inspre capete, ulucile se raresc lasind in cele din urma descoperite laturile casei. In fata odaii netencuite, cu o bucata de gard subred in fata, batutul in poarta pare ridicol si hazliu totodata. Un ciine costeliv, ghemuit in omat, latra rar si fara chef cind cineva incearca sa ocoleasca intrarea „oficiala“.
„Soneria“ cu blana rasuna de doua ori in curtea pustie. Usa scirtii si in pragul casei se iti Maria, cu broboada legata in graba sub barbie si cu minecile suflecate. „Da’ poftiti in casa, ca poate sinteti inghetati“. Nu intreba cine sint si ce cauta pina cind nu-si vazu oaspetii la caldura.
Strinse hainele jilave insirate la uscat pe pat, pe masa si pe singurul scaun din odaie. „Trebuie sa spal mereu. Cind ai cinci copii, speli cu sacul! Nu pot sa-i trimit murdari la scoala. Daca e asa ger afara, le usuc si eu pe unde apuc: pe soba, pe mobila“, se scuza femeia, chitind grijulie albiturile.
Bani din alocatii, lemne pe gasite, mincare pe apucate
Maria Toporan mai are o saptamina pina sa implineasca 30 de ani. Viata grea a imbatrinit-o, si saracia, si maritisul devreme, si copiii care s-au tinut lant. „Eu vin din Gorj. Barbatu’ e de aici, din Simnicu de Sus. M-am maritat cu el la 17 ani. Acu’, 30 ma gasi cu cinci copii in batatura. Ce sa fac daca Dumnezeu mi i-a dat, sa-i omor, sa-i las pe drumuri?! Barbatu’ e zilier. A avut si slujba. A fost postas aici, in comuna. Da’ l-au dat afara. Acum munceste pe la oameni. Numai ca iarna nu prea are unde…“.
Mogildeata din mijlocul patului scinci si femeia isi indrepta imediat toata atentia spre ea. O lua in brate si o pupa indesat pe amindoi obrajii. „E a mai mica. Are sapte luni. Restul sint la scoala. Pe Viorel il dusa tac-so la dispensar, ca a cam racit. Astept sa se intoarca, sa-l trimit pe Cornel dupa niste lemne. Nu mai am cu ce sa fac focul. Le aduce cu spinarea din Zaval, ca bani sa cumparam n-avem“.
Mai trebuie sa-l trimita pe Cornel si la primarie, sa rezolve dosarul pentru ajutorul social. Alocatiile copiilor nu ajung decit pentru o saptamina, cel mult doua, si asta numai daca fac economie.
Saraci, dar scoliti
„Piine cumparam, faina cumparam, untura cumparam, ceapa cumparam…Ne trebuie bani pentru tot ce intra in casa. Pamint la cimp n-avem. Numai 15 ari in fata casei, pe care punem rosii, castraveti si cartofi. Am facut cerere pentru ajutor si anul trecut, dar ne-a respins primarul. Ne-a zis ca cica sa-si caute barbatu-meu de lucru, ca e tinar si poate sa munceasca. Ne-a pus la socoteala aragazul, televizorul si ne-a numarat pina si palanga. Ne-a zis ca e patul. «De unde patul, domn’ primar? Noi avem ce baga in patul? Daca n-avem pamint de muncit… E palanga! Bagam si noi lemnele la scuteala si alte alea»…Vad ca acum ne-a primit dosarul. Doamne ajuta! Ne mai cirpim si noi pina in primavara, cind dau verziturile“.
Usa de la intrare pufni si in camera navali un pusti cu fesul tras pe ochi, agitind in mina o sticla de suc. „Uite, mami, suculet! Mi-l cumpara tati“. „Ce zisa, mama, doctora? Ai amigdalele umflate?“, il intimpina ingrijorata Maria. Copilul dadu din umeri a niznai si isi mingiie surioara cuibarita in bratele mamei. „Asta e Viorel. Are sapte ani. Mai e Florin – de 12, Gabriela, de zece ani, si Liviu, de cinci. Pe Liviu il am la gradinita. Ne-a indemnat doamna sa-l dam, sa mai invete si el poezii… Da’…ziceti ca ar putea sa ne ajute cineva? Ne-ar prinde bine, macar pina iesim in primavara. Sintem usor de gasit. Ai lu’ Toporan, din satul Izvor, comuna Simnicu de Sus. Ne cunosc dupa gard, ca n-avem decit in fata….N-au cum sa dea gres!“.
